Printre alte denumiri prin care mai este cunoscută izma sălbatică amintim: izma proastă, izma calului, izma sau izmuşoara de câmp.
IZMA DE CÂMP este o specie extrem de răspândită în flora spontană, începând de la şes şi până în regiunile montane. Este o izmă de talie mai mică ce nu depăşeşte 30-40 de centimetri în înălţime. Creşte în tufe mici, mai multe la un loc şi face ramificaţii chiar la nivelul solului. Izmuşoara de câmp, ca s-o alintăm, este o plantă anuală, iar frunzele îi sunt în formă de romb sau elipsă. Înfloreşte intens din luna mai şi până în august. Florile sunt dispuse la subsuoara frunzelor şi au culori de la albastru-liliachiu până la roz-violet sau chiar albe. Izma de câmp face parte şi din flora spontană a fâneţelor, creşte pe marginea căilor ferate şi a şoselelor, pe terenurile virane, fiind mare iubitoare de soare şi preferă solul uscat. Deşi, creşte şi-n mediu mai umed, pe marginea râurilor, prin zăvoaie şi lunci.
Este contraindicată folosirea izmei ce creşte pe marginea şoselelor – ca şi în cazul altor plante medicinal – din pricina mediului poluat de fumul ce iese pe ţevile de eşapament ale maşinilor.
Compoziţia chimică nu diferă de aceea a Izmei de cultură sau Mentei, doar că, dintre uleiurile esenţiale, conţinutul în mentol este mai redus decât la speciile de cultură.
Recomandări. Are aceleaşi întrebuinţări ca Izma sau menta de cultură. În plus, prezintă avantajul că, datorită conţinutului mai redus de mentol, izma de câmp este mai puţin iritantă decât specia de cultură, iar datorită conţinutului mai ridicat în taninuri este recomandată în enterocolite.
Mod de preparare şi administrare. Sub formă de infuzie, o lingură de plantă recoltată la începutul înfloririi la o cană cu apă; se beau 2-3 căni pe zi, de preferinţă cu o jumătate de oră înainte de mesele principale.
Întrebuinţări. Are acţiune calmantă şi antireumatică, fiind utilă în deranjamente stomacale. Motiv pentru care este contraindicată în constipaţia cronică.
ION PREDOŞANU
