Cum primăvara întârzie şi nu ne putem ocupa de plante medicinale de sezon, care să se poată şi culege în acest timp, propun să prezint una extrem de cunoscută – Izma (menta) de cultură. Ea poate fi găsită în unităţile Plafar şi chiar în unele farmacii.
Plantă perenă de cultură, ce poate ajunge la o înălţime de până la 1 metru şi este puternic ramificată încă de la bază. Denumirea ei ştiinţifică, şi deci latinească, este “Menthax piperita”. Are un puternic şi pătrunzător miros, când sunt frecate între degete, un miros de mentol. Din păcate, în vremea copilăriei mele şi chiar mai târziu creştea nestingherită prin grădini, ca o plantă medicinală de cultură ce este. Cu timpul, probabil datorită poluării din ce în ce mai accentuate, planta este din ce în ce mai rară. Surata ei sălbatică, izma proastă sau izma calului creşte pe marginea râurilor, a bălţilor şi chiar pe pietrişuri, dar despre ea ne vom ocupa săptămâna viitoare. Mai ales că, înaintea acestei ultime zăpezi începuse să înverzească, având frunzuliţe mici şi verzi chiar dacă nefiind la maturitate îi cam lipsea mirosul.
Speciile, hibrizii şi varietăţile de Mentă nu pot fi confundate, deoarece provin exclusiv din cultură şi au mirosul specific mentolat. La infuzii se folosesc numai frunzele, în mai multe etape, începând de la apariţia primelor flori. În scopuri industriale – firmele HOFIGAL şi FARES – recoltează întreaga plantă pentru obţinerea uleiurilor volatile, la vremea când 15-20% din plante au înflorit.
Farmacologie. În “Ghidul plantelor medicinal şi aromatice de la A la Z”, Dr. Ovidiu Bojor precizează că acţiunea farmacodinamică a mentei este imprimată de componentele din uleiul esenţial ce-l conţine şi prezenţa celorlaltor substanţe active din plantă. Are acţiune tonic-eupeptică (favorizează digestia), este uşor analgezică şi carminativă. Uleiul esenţial, în cantităţi mici, are o acţiune excitantă asupra terminaţiilor nervoase sensitive din piele şi mucoase. De pildă, la început – în perioada de excitaţie – produce senzaţia de rece, apoi senzaţia de căldură locală accentuată. De asemenea, are acţiune antispastică asupra muşchilor netezi.
Recomandări. Se foloseşte pentru dispepsii (digestive dificilă), în senzaţii de greaţă, spasme pilorice, dischinezii biliare (fiere leneşă, în termini populari), boli gastro-intestinale, precum şi ca tonic eupeptic (digestive normal) şi, cum am mai spus, carminativ (eliminarea gazelor). Este planta la care se apelează atunci când apar deranjamente stomacale.
Mod de preparare şi administrare. Se face o infuzie dintr-o lingură rasă la o cană cu apă clocotită. Se beau maximum două căni de ceai de mentă pe zi, în mai multe etape. Intră în compoziţia a numeroase ceaiuri medicinale, combinate din mai multe plante din Farmacia Domnului.
Contraindicaţii. Este exclusă folosirea ceaiurilor de mentă în constipaţii, mai ales în cele cronice. Când conţinutul de ulei volatile, în special mentol, este foarte mare, poate da naştere la dureri abdominale, greaţă, vărsături, rigiditate musculară. Totuşi, facem precizarea că aceste fenomene nu apar dacă se respectă dozele menţionate la “Modul de preparare şi administrare”.
ION PREDOŞANU
