Denumire ştiinţifică: Chelidonium majus.
Denumiri populare: negelariţă.
Prezentare. În Dicţionarul plantelor de leac, rostopasca e considerată o plantă erbacee perenă, din familia papaveraceelor. Planta aceasta fiind uşor de identificat, deoarece atunci când este ruptă elimină un lichid galben pătrunzător, acru şi otrăvitor, iar ea creşte sub forma unei tufe bogate. Ei bine, acest fluid galben atacă negii şi-i distruge. Tulpinile plantei sunt puternice, au peri lungi, iar frunzele sunt palmate, cu o culoare ciudată – verde ce bate spre albăstrui. Florile cresc între două şi opt pe fiecare plantă, fiind adunate în inflorescenţe sub formă de umbrelă, de o frumoasă culoare galben-aurie. Rostopasca nu dispare nici iarna, crescând liniştită sub zăpadă şi este rezistentă chiar la geruri puternice. Ea preferă locurile umbroase şi umede, putând fi întâlnită în flora spontană – pe marginea drumurilor, în liziere, în grădini mai puţin îngrijite şi în păduri. Eu o las să crească pe lângă gardul grădinii.
Din punct de vedere medicinal este valoroasă întreaga plantă. Preparatul principal este un ceai, o infuzie şi nicidecum decoct. Dacă se lasă mai mult de 60 de secunde să fiarbă ori să stea în apă clocotită este toxică!!! Deci atenţie! Tot din rostopască se prepară tincturi, mixturi, suc şi extracte. În litiaza biliară, adică în tratamentul fierii leneşe, se recomandă o cură cu tinctură de rostopască o singură dată pe an. Deci la 12 luni. În acest moment, eu fac o asemenea cură folosind Tinctura de rostopască produsă de firma HOFIGAL SA, mult mai bine dozată decât cea produsă de Dacia Plant, care-i prea puternică şi poate ataca ficatul.
Substanţele active importante: chelidonina, proptopină, sparteină, hemochelidonină, cheleritină, latex. Din această lungă listă putem constata că este vorba şi despre câţiva alcaloizi de mare importanţă în terapiile medicinale cu plante din Farmacia Domnului. Unii dintre ei, printre care şi chelidonina, sunt toxici.
Întrebuinţări. Administrarea preparatelor pe bază de rostopască se face intern şi extern. Ca uz extern, de pildă, preparatele din rostopască, să zicem cataplasma, se folosesc în combaterea afecţiunilor teribile precum tuberculoza pielii, preparatul de rostopască fiind hrănitor şi antiseptic. Intern, rostopasca se utilizeză în afecţiunile cardiace (insuficienţa cardiacă, angină pectorală), în tratarea tusei spastice, precum şi în afecţiuni ale bilei, cum spuneam mai sus, şi ale ficatului. S-a constatat că are influenţă şi asupra sistemului nervos.
Contraindicaţii: Specialiştii recomandă utilizarea acestei plante cu maximă atenţie, compuşii săi fiind toxici.
Ion Predoşanu
