Plante medicinale din Farmacia Domnului – Sânzienele – nelipsite în dieta persoanelor nervoase sau cu diabet

2171

Denumire ştiinţifică: Galium verum.
Denumire populară: drăgaică, sânziene.
Prezentare. Avem de-a face o plantă erbacee, dreaptă, simplă sau ramificată, înaltă până la 1 metru, remarcată prin florile sale galben-aurii, cu inflorescenţe bogate, dese, frumos mirositoare, cu miros de miere. Înfloreşte din luna mai până-n septembrie şi creşte din zona de câmpie până în cea montană, în special în fâneţe, poieni şi la marginea pădurilor sau pe terenuri10 părăsite. Pentru calităţile medicinale se recoltează florile şi, mai rar, frunzele.
Substanţe active importante: ulei volatil, cumarină, acizi organici, inclusiv citric, enzime, flavonoizi, substanţe minerale, tanin şi glucide.
Recomandări. Are calităţi antiseptice, sedative laxative şi, după unele date, şi acţiune afrodisiacă. Din păcate, calităţile medicinale ale sânzienelor sunt încă prea puţin puse în evidenţă. Despre sânziana galbenă se cunoaşte că este un activ agent de curăţare a rinichilor, a căilor urinare şi a ficatului. De asemenea, sânzienele au un aport deosebit la diminuarea spasmelor, ca şi la sporirea laptelui în cazul femeilor ce alăptează. Unii specialişti susţin că sânzienele pot fi folosite în tratarea celor bolnavi de epilepsie sau de gută. Preparatele din această plantă au efecte favorabile asupra circulaţiei sângelui şi a vaselor capilare, cu acţiune diuretic-depurativă şi, cum spuneam, uşor sedativă. Se mai recomandă în ascite, cistite, reumatism, tulburări minore ale somnului şi în impotenţă.
Despre sânzienele albe se ştie, de asemenea, că au importante calităţi medicinale. Francezul Jean Valnet, un mare specialist în tratamente naturale, spune că infuzia de sânziană albă n-ar trebui să lipsească în nicio zi din dieta persoanelor nervoase. Aceeaşi sânziană albă mai este folosită în tratarea epilepsiei şi a diabetului.
Mod de preparare şi administrare. Ca infuzie, preparată dintr-o lingură din părţile terminale ale plantei recoltate în timpul înfloririi, la o cană cu apă clocotită; se beau 1-2 căni de ceai pe zi.
Contraindicaţii. Nu prezintă, de niciun fel.
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here