Denumire ştiinţifică. Quercus robur. Popular, stejarului i se spune şi tufan.
Prezentare. Stejarul este un arbore deosebit de înalt, ce poate ajunge până la 50 de metri, fiind şi foarte puternic. El face parte din familia fagaceelor, având o coroană largă, bogată, cu frunze alterne şi lobate. Scoarţa impresionantului arbore este colorată diferit, în funcţie de vârsta arborelui – de la gri în tinereţe până la brun spre negru la maturitate şi bătrâneţe. Florile stejarului au forma unor mâţişori (amenţi), din care firma HOFIGAL prepară gemoderivatul de stejar. Fructul este binecunoscuta ghindă, pe care o mănâncă mistreţii, dar şi porcii domestici.
Foarte importantă din punct de vedere medicinal este scoarţa stejarului, aşa numita coajă, din care se prepară decoct. Ca alte preparate medicinale din stejar sunt: infuzie, pulbere şi tanin.
Substanţele active importante: diverşi acizi, cvercitaninul, oxalatul de calciu.
Întrebuinţări. Printre calităţile medicinale ale diverselor preparate din coajă de stejar sunt: astringente cicatrizante, antidiareice, hemostatice. Firesc, decoctul de stejar se foloseşte mai mult în regim intern (în enterite, diaree, deranjamente stomacale şi intestinale), dar şi extern – sub formă de gargară, băi, spălături locale (la faringite, gingivite, arsuri, hemoroizi, degerături, răni greu vindecabile).
În practica medicinală se foloseşte uneori şi ghinda, sub formă prăjită şi măcinată, pentru prepararea unor surogaturi de cafele. Evident, care nu au cofeină. Surogatul de cafea obţinut din ghindă are un rol extrem de important în reechilibrarea sistemului digestiv.
Cu efecte medicinale absolut asemănătoare se utilizează şi coaja de gorun (Quercus petrarea), un arbore ceva mai sunt decât stejarul (de maximum 40 de metri înălţime) şi care are coroana mai stufoasă, frunza mai mică şi mai grasă, de un verde închis.
ION PREDOŞANU
