Sanatate, Societate

Reprezentanți AROSA la seminarul “5 feluri de a vorbi altfel despre IMUNOTERAPIA ONCOLOGICĂ”

 | 13 aprilie 2018, 00:00 | 0 comentarii | 

Asociația Română de Oncologie “Sfânta Ana” (AROSA) a fost reprezentată la un important eveniment-seminar pentru asociațiile de pacienți din România, care a avut loc la București, miercuri, 11 aprilie. Seminarul “5 feluri de a vorbi altfel despre IMUNOTERAPIA ONCOLOGICĂ” a fost un eveniment organizat Pacientul 2.0 cu sprijinul ROCHE România.

Semnatura eletronica CertDigital

Principala temă abordată la acest seminar a fost “Imunoterapia oncologică”, luând cuvântul mai mulți specialiști din domeniu. Asociația Română de Oncologie „Sfânta Ana” a fost reprezentată de voluntarul Luminița Durău. “A fost un seminar extrem de important, am aflat lucruri noi despre imunoterapia oncologică, pentru ce tipuri de cancer se fac cercetări în acest domeniu. Imunoterapia în cancer nu presupune doar întărirea sistemului imunitar, ci acționează asupra unor ținte specifice. Combinațiile care ar putea acționa împreună cu imunoterapiile sunt, potrivit specialiștilor prezenți la acest eveniment: terapiile țintite, alte imunoterapii și chimioterapia. Am mai aflat că anticorpii prezenți în mod normal în organism pot fi acum reprogramați să întărească sistemul imunitar în lupta cu boala prin diverse metode. De asemenea, imunoterapia oncologică poate fi personalizată pentru biologia tumorală a unei persoane”, a spus Luminița Durău, voluntar AROSA. Printre speaker-ii de la acest eveniment s-a numărat și Marius Geantă, de la Centrul pentru Inovație în Medicină, care a adus în discuție importanța unei bune informări a pacientului oncologic vizavi de imunoterapia oncologică. “De-a lungul ultimilor doi ani am desfășurat campanii de informare legate de imunoterapie și am făcut demersuri la nivel instituțional, căci bolnavii de cancer găsesc mai greu informații despre imunoterapie. (…) În prezent, pe piața farmaceutică din România există 26 de medicamente imunoterapeutice. Potrivit unor cercetări, 250.000 de bolnavi oncologici ar putea fi salvați dacă s-ar folosi imunoterapia în etapele I și II ale cancerului. Ar trebui să existe un laborator unde să se aplice pacienților imunoterapia”, a afirmat Marius Geantă de la Centrul pentru Inovație în Medicină. Și Valentin Moinescu de la Roche România a vorbit despre pacienți și accesul la informație, dar și despre asociațiile de pacienți care ar trebui să pună accent pe informarea pacienților. Aceeași opinie a avut-o și Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC): “Asociațiile de pacienți din România trebuie să pună presiune pe politic și să reprezinte mai mult și să informeze pacientul”. Specialiștii spun că imunoterapia este cea mai nouă opțiune terapeutică oncologică, la nivelul actual, oferind o paradigmă diferită în tratarea cancerului. Înțelegerea tot mai bună a modului în care evoluează cancerul și invadează sistemul imunitar stă la baza imuno-oncologiei. Sistemul imunitar este cel mai puternic și eficient mecanism prin care organismul recunoaște și combate bolile, iar, spre deosebire de terapiile tradiționale, care țintesc direct tumora, medicamentele imuno-oncologice sunt concepute să valorifice capacitățile naturale ale sistemului imunitar al pacientului. Acestea presupun combaterea cancerului în stare avansată prin țintirea acelorași căi ale sistemului imun utilizate de celulele tumorale pentru eludarea recunoașterii și distrugerii de către acestea.
M.S.

Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL