Sanatate, Societate

Rujeola continuă să facă victime

 | 30 mai 2018, 00:00 | 0 comentarii | 

Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România, raportate până vineri, a ajuns la 13.563, fiind înregistrate 55 de decese din cauza acestei boli, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Cel de-al 55-lea deces cauzat de rujeolă, confirmat serologic şi prin izolare virus, a fost raportat la un copil în vârstă de 3 luni, din judeţul Iaşi, precizează sursa citată. În săptămâna 21 – 25 mai au fost raportate încă 237 de cazuri nou confirmate în 18 judeţe şi în municipiul Bucureşti; cele mai multe cazuri au fost raportate în judeţele Constanţa – 63 şi Buzău – 60.

Semnatura eletronica CertDigital

Epidemia de rujeolă, declanșată în 2016, continuă să se manifeste şi în acest an. Numărul deceselor cauzate de această boală a ajuns la 55, iar numărul îmbolnăvirilor se ridică la 13.563.

Vaccinarea, importantă pentru prevenirea îmbolnăvirii
Rujeola, cunoscută şi sub denumirea de pojar, este o boală respiratorie severă, foarte contagioasă şi, uneori, mortală. Persoana infectată cu virusul rujeolic este contagioasă încă din perioada de incubaţie, atunci când aceasta nici nu ştie că s-a îmbolnăvit şi nici nu prezintă nici un simptom; bolnavul este contagios şi aproximativ 4 zile după erupţia cutanată specifică bolii. Rujeola apare între 8 – 21 de zile de la expunerea la virus. În primele 3 – 5 zile de la debutul bolii, persoana prezintă simptome asemănătoare unei răceli: febră foarte mare, secreţii nazale, ochi înroşiţi, dureri în gât, tuse, creştere în volum a ganglionilor latero-cervicali, oboseală, lipsa poftei de mâncare. Ulterior, apare o erupţie pe mucoasa bucală sub forma unor puncte roşii cu un centru mic de culoare gri, denumită şi semnul Koplik. Erupţia în zona bucală dispare în aproximativ 18 ore şi în locul ei apare erupţia tipică de rujeolă, mai întâi la nivelul feţei şi în spatele urechilor, apoi pe întreg corpul. În perioada de erupţie, bolnavul prezintă febră şi senzaţie de mâncărime la nivelul întregului corp. Complicaţiile rujeolei sunt frecvente şi grave. Astfel, unul din patru copii ajunge la spital din cauza gravităţii bolii, unul din o mie de cazuri prezintă inflamaţia creierului; o persoană bolnavă poate infecta nouă din zece persoane aflate în anturajul ei. Riscul este major pentru copiii mai mici de nouă luni care nu pot fi vaccinaţi și care, dacă se îmbolnăvesc, pot degenera în forme grave ale afecţiunii. În cazurile în care nu apar complicaţii, rujeola este tratată prin repaus la pat şi îngrijire la domiciliu. Se pot folosi medicamente care scad febra, precum ibuprofenul sau paracetamol. În cazul apariţiei complicaţiilor, este necesară spitalizarea. Rujeola poate fi prevenită prin vaccinare.
Minodora Sucea

Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL