Sancţiuni de peste 51.000 de lei, aplicate de CJAS Gorj

648

Corpul de Control al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a finalizat raportul activităţilor derulate în luna aprilie. Au fost realizate 10 controale, dintre care nouă tematice şi unul operativ. Furnizorilor de servicii medicale, prinşi pe picior greşit, li s-au imputat 51.551 de lei, dintre care 25.921 de lei la medicii de familie şi 23.713 de lei la un spital.

În luna aprilie, Corpul de Control al CJAS a verificat activitatea unui număr de zece furnizori de servicii medicale. Între controalele efectuate, unul s-a derulat la o unitate spitalicească, fiind vorba despre un control tematic. Pentru neregulile depistate, inspectorii CJAS au aplicat sancţiuni în valoare de 23.713 lei.

Cinci medici de familie, verificaţi
Tot în luna aprilie, reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate s-au deplasat şi la cabinetele a cinci medici de familie din judeţul nostru. Şi aici au depistat nereguli, aplicându-se sancţiuni în valoare totală de 25.921 lei.
Şi trei furnizori de medicamente au fost verificaţi, sancţiunile aplicate acestora fiind de doar 94,97 de lei. În total, în urma celor zece controale efectuate în luna aprilie, CJAS a imputat nu mai puţin de 51.551 de lei.
Corpul de Control al CJAS Gorj continuă acţiunile şi în această lună, fiind prevăzute mai multe controale tematice, însă nu lipsesc nici cele operative şi inopinate.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here