Săpunăriţa este o plantă perenă, înaltă de 30-70 cm, cu tulpinile drepte, ramificate la partea superioară. Frunzele sunt opuse, ovale, prezentând 3 nervuri, cu marginile aspre. Florile sunt plăcut mirositoare, dispuse la vârful tulpinii şi al ramurilor şi sunt formate dintr-un caliciu tubulos, terminat cu 5 dinţi, palid-verzui, uneori purpuriu, acoperit cu peri rari.
Petalele, în număr de 5, sunt de culoare alb-roz. Infloreşte începând din luna iunie până în septembrie. Creşte în locuri nisipoase, pe marginea râurilor, a drumurilor, pe lângă garduri, în zona de şes şi de deal. Săpunăriţa mai este cunoscută şi sub denumirea de: odogaci, ciulin roşu, săpunul calului, asudul calului, floarea călugărului, floare de săpun, flori albe, săpunul popii.
Mod de întrebuinţare:
De la săpunăriţă se recoltează rădăcina începând din august până la începutul lui noiembrie. În medicină se foloseşte ca expectorant. În alimentaţie se foloseşte la prepararea halvalei şi alviţei. Intern: expectorant, diuretic, colagog, antihelmintic. Extern: antihelmintic, cicatrizant. În scopuri medicinale rădăcina, prezintă efect foarte puternic de vindecare la centri energetici de pe partea stângă inclusiv canalul energetic stâng. Pentru tratament, rădăcina se va utiliza intern lăsându-se la macerat timp de 8 ore în cantitate de o linguriţă la 200 ml. de apă rece după care se bea în mai multe reprize în decursul unei zile. Nu se supradozează fiind toxică; rădăcina de săpunăriţă se utilizează mărunţită, nu se pulverizează, pulberea este iritantă pentru mucoasa nazală. Popular acestei pulberi i se spune praf de strănutat.
Daniela Scafeş
