Situații tensionate în farmacii, din cauza cardului de sănătate

671

Cardul național de sănătate le-a dat bătăi de cap nu doar medicilor și pacienților, ci și farmaciștilor. Președintele Colegiului Farmaciștilor Gorj s-a adresat conducerii Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj, solicitând urgentarea demersurilor pentru realizarea unei funcționări eficiente a sistemului informatic.

Cardul de sănătate este blocat de luni dimineața. Sistemul informatic nu funcţioează, iar medicii sunt nevoiţi să acorde servicii pacienţilor, fără a putea verifica dacă aceştia sunt asiguraţi sau nu. În plus, mulți dintre medici refuză să prescrie rețete, întrucât nu știu dacă acestea vor fi validate sau nu. S-a creat o stare de nemulțumire, pe care o resimt și farmaciștii. Farmaciștii din județul Gorj au analizat situația funcționării sistemului informatic pentru eliberarea și validarea rețetelor pe baza cardului de sănătate în ultima perioadă și au transmis o adresă Casei Județene de Asigurări de Sănătate. „Pe baza informărilor efectuate de farmaciști s-au constatat următoarele: încă de duminică (9.10.2016) după-amiază sistemul informatic a mers greu, însă în ultimele 2 zile se constată disfuncționalități grave, ce duc practic la imposibilitatea acordării serviciilor farmaceutice către pacienți. În aceste două zile, 10 și 11 octombrie 2016, sistemul informatic nu a funcționat deloc, iar uneori validarea unei rețete a fost imposibilă, aspecte ce au dus la situații tensionate, atât pentru farmaciști, cât și pentru pacienți. Față de aspectele menționate anterior, ne adresăm cu rugămintea de a face cât mai urgent toate demersurile necesare în vederea unei funcționări eficiente a sistemului informatic, în scopul eficientizării serviciilor farmaceutice prestate pentru pacienți”, se arată în adresa Colegiului Farmaciștilor Gorj.
Valentin Nănescu, președintele Colegiului Farmaciștilor Gorj, spune că „nemulțumirea farmaciștilor față de nefuncționalitatea sistemului influențează acordarea de servici medicale de calitate. Este îngreunată activitatea; pacienții așteaptă și la medic și la farmacie. Și ei sunt dezamăgiți de acest sistem. Cardurile nu funcționează, nu se poate elibera o rețetă electronică fracționată. Sunt situații tensionate între pacienți și farmaciști”.

Precizări de la CNAS
Pentru că există temerea că serviciile și rețetele nu vor fi plătite, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) precizează, oficial, cum și când vor fi înregistrate acestea. „Pe perioada în care sistemul prin care funcționează cardul de asigurări de sănătate nu funcţionează în parametri normali, furnizorii de servicii medicale aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate pot acorda asiguraţilor servicii off-line. CNAS precizează că, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, serviciile medicale acordate off-line vor putea fi raportate şi validate de sistemul informatic în termen de trei zile lucrătoare după cea în care s-a acordat serviciul respectiv, astfel: pentru serviciile acordate în cursul zilei de luni, 10 octombrie 2016, raportarea şi validarea se poate face până joi, 13 octombrie 2016, orele 23.59; pentru serviciile acordate în cursul zilei de marţi, 11 octombrie 2016, raportarea şi validarea se poate face până vineri, 14 octombrie 2016, orele 23.59; pentru serviciile acordate în cursul zilei de miercuri, 12 octombrie 2016, raportarea şi validarea se poate face până luni, 17 octombrie 2016, orele 23.59”, se arată într-un comunicat oficial transmis de CNAS.
CNAS cere scuze tuturor celor afectaţi de „situaţia fortuită şi menţionează că depune toate eforturile pentru readucerea sistemului cardului naţional de sănătate, în cel mai scurt timp posibil, în parametri normali de funcţionare. Totodată, instituţia va comunica în timp util furnizorilor de servicii medicale care sunt soluţiile de raportare şi validare a serviciilor efectuate, în cazul în care situaţia actuală se prelungeşte, astfel încât activitatea lor să nu fie perturbată iar pacienţii asiguraţi să nu aibă de suferit”, se arată în finalul documentului.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here