Sanatate, Societate

SJA Gorj a suplimentat numărul echipajelor

 | 19 ianuarie 2017, 00:00 | 1 coment | 

Pentru ca ambulanțele să ajungă la timp la solicitări, pe parcursul iernii, reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Gorj au suplimentat numărul echipajelor. Potrivit directorului medical dr. Florentina Motea, s-a înregistrat o creștere a numărului traumatismelor specifice acestui sezon.

Semnatura eletronica CertDigital

Echipajele din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Gorj ajung, zilnic, la peste o sută de cazuri. Întrucât iarna timpul de intervenție crește, conducerea SJA a luat decizia de a suplimenta numărul echipajelor. „Am suplimentat numărul echipajelor pe tură. La Motru avem două și la Târgu-Cărbunești tot două, iar la stația centrală de la Târgu-Jiu avem șapte echipaje pe tură”, a confirmat dr. Florentina Motea, directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Gorj.

50 de solicitări, în 12 ore
În ultima perioadă s-a înregistrat o creștere a numărului traumatismelor specifice sezonului, potrivit reprezentanților SJA Gorj. “Ieri (n.red.: marți, 17 ianuarie) a mai crescut numărul traumatismelor. Din fericire, nu am avut hipotermici, până acum. Avem în jur de 110 solicitări în 24 de ore, deci peste 50 de cazuri pe tură”, a precizat dr. Florentina Motea, directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Gorj. Trebuie precizat faptul că toate ambulanțele din cadrul SJA Gorj sunt echipate corespunzător, fiind pregătite să facă față tuturor solicitărilor din acest sezon.
Minodora Sucea

Articole asemanatoare



1 comentariu in “SJA Gorj a suplimentat numărul echipajelor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL