Ştii ce mănânci?

500

stii ce manancicŞtiai că, boala de temut, numită cancer pot fi prevenită alegând o alimentaţie sănătoasă? În fiecare zi, aproape un milion de elemente cancerigene trec prin… stomac. Gândiţi-vă cât de predispus la boli este organismul nostru doar în ceea ce priveşte digestia.

E bine să citeşti eticheta alimentelor înainte de a cumpăra produsul. Conform doctorului Mencinicopschi: „Eşti ceea ce mănânci”, medicul are o bază reală demonstrată ştiinţific. Alimentaţia ne poate schimba structura noastră genetică. Hrana se poate infiltra pe nesimţite în organismul nostru, producând un efect la nivel molecular şi provocând modificări ale structurilor celulare. Factorii cancerigeni ajung în organism şi, datorită modului în care sunt încurajaţi, ei pot câştiga teren, aşa încât, în câtiva ani, ani, pot declanşa un anumit tip de cancer în organism.

Deci, ce consumăm?

stii ce mananciOamenii identifică în mod greşit calitatea unui produs cu gustul, culoarea, ambalajul său, conform dl. Mencinicopschi. Ce alimente ar trebui să evităm pentru a fi sănătoşi mult timp? De exemplu, produse ce au în compoziţie un număr mare de glucide cu absorbţie rapidă (zaharuri – zaharoza, glucoza, fructoza sau aspartam etc.) în procent de 30-40% şi grăsimile în exces (saturate hidrogenate – cum este margarina, de exemplu – în procent de 10-20%).

Alimentele prăjite

Prăjirea amidonului şi a zaharurilor în grăsimi duce la apariţia anumitor substanţe cancerigene sub denumirea de acrilamidă. Prăjirea în uleiuri nerezistente la prăjit, cum este cel de floarea soarelui, de porumb, se oxidează şi apar elemente nocive. Dacă vrei să mănânci cartofi prăjiţi, pregăteşte-i în untură de porc, unt, ulei de cocos sau de palmier – aşa cum spune dr. Mencinicopschi. Uleiul de palmier nu intră în aliment, nu produce fum şi nu îşi modifică culoarea. Ştiai că… uleiul de palmier este rezistent la temperaturi foarte ridicate, 220-230 grade Celsius, iar uleiul de măsline, la 180 grade Celsius?

Alimente, de care trebuie să uiţi

Chiar dacă ne sunt mai la îndemână şi uşor de consumat, mezelurile au o serie de elemente dăunătoare – conţin în proporţie destul de mare aditivi alimentari periculoşi (în special produsele ieftine). O veste proastă pentru doamne dar în special pentru copii: îngheţata este şi ea, din nefericire, înţesată cu chimicale. Alcoolul, se ştie, se consumă în cantităţi moderate. Ficatul unui bărbat de 75 kg poate procesa doar 55 g de alcool, adică aproximativ 100 ml de whisky sau jumătate de litru de vin. Alcoolul este şi mai nociv pentru femei, de două ori, decât pentru bărbaţi, astfel încât, cantitatea permisă pentru doamne trebuie înjumătăţită. Băuturile acidulate ar trebui evitate şi înlocuite cu suc de fructe proaspete. Nici băuturile energizante nu trebuie să se găsească în lista ta de alimente permise, şi trebuie evitate în special cele de tip light. Dacă se asociază cu consumul de alcool şi ţigări poate determina apariţia osteoporozei, precum şi apariţia diferitelor tipuri de cancer, dacă se abuzează de consumul acestora.Sucurile naturale reconstituite nu fac rău, dar nici că aduc organismului nutrienţi.

Pericolul aditivilor alimentari

Aditivii alimentari se folosesc în cantităţi mici şi sunt săraci în nutrienţi. De regulă sunt acei conservanţi, antioxidanţi, coloranţi care dau gust bun alimentelor şi le fac şi mai atractive datorită culorilor. Dar, spre nefericirea noastră doza zilnică admisă e mult peste media admisă. Prin consumul aditivilor alimentari reacţiile nu se observă imediat, ele apar în timp, toxicitatea lor agasează organismul, iar după o anumită vârstă apar boli destul de grave, cum ar fi accidentele cerebrale vasculare, obezitatea, diferite tipuri de cancer.

Cristina Răscol

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here