Sunătoarea alungă depresiile

646
sunataoareaSunătoarea este o plantă accesibilă oricui. Se poate găsi destul de uşor, ea crescând în zonele de deal, de câmpie, de munte. Dar o găsim foarte uşor şi în magazinele de plafar. De la sunătoare se folosesc florile şi frunzele de sunătoare, iar ingredientele sale active sunt uleiurile volatile, taninii, flavonoidele şi hipericina.

Uleiurile volatile au efect tranchilizant, iar flavanoidele influenţează ciclul nivelelor de serotonină. Serotonina mai este cunoscută si sub denumirea de „hormonul fericirii”. Un nivel ridicat de serotonină în creier creşte starea de bine general şi de mulţumire. Serotonina ajută la calmarea durerilor şi ajută în cazuri de insomnie. Hipericina blochează depresia, asigură o bună calitate a somnului şi menţine un tonus ridicat peste zi.
Consumul regulat de ceai de sunătoare (sau amestec de ceaiuri) stimulează secreţia bilei şi reglează circulaţia sângelui. Consumat o perioadă îndelungată, ceaiul combate depresia. Uleiul de sunătoare poate fi folosit extern împotriva reumatismului, a arsurilor solare şi a lumbagoului. Grăbeşte vindecarea şi calmează durerile provocate de scrântituri, entorse, hematoame şi zona zoster.
De reţinut! După consumul regulat de sunătoare unele persoane capătă o sensibilitate crescută la lumina soarelui şi predispoziţie la arsuri solare.
Ceai
Turnaţi o cană de apă fiartă peste 2-3 linguriţe de sunătoare. Lăsaţi la infuzat 10 minute, apoi strecuraţi. Beţi 3-4 căni pe zi. În tratamentul contra depresiilor sunt necesare 4 săptămâni de consum de ceai pentru a se înregistra efectul.
Combate hipertensiunea
Amestecaţi 2 linguriţe de sunătoare cu o linguriţă de melisa, o linguriţă de flori de arnică, o linguriţă de lapte din seminţe de ciuline şi o linguriţă de coada-mielului. Turnaţi 2 căni de apă fiartă peste acest amestec. Lăsaţi la infuzat cam 10 minute, apoi strecuraţi şi îndulciţi cu miere. Beţi câteva porţii pe zi.
Ulei
Măcinaţi trei pumni de flori proaspete într-un mojar. Puneţi-le într-un borcan închis ermetic împreună cu 2 căni de ulei de soia şi lăsaţi-le 6 săptămâni într-un loc însorit. Scuturaţi borcanul zilnic. Când uleiul a căpătat culoarea roşie, treceţi printr-un tifon şi îndepărtaţi reziduurile. Turnaţi uleiul într-o sticlă cu dop ermetic.
Împachetări cu ulei de sunătoare
Puneţi un gălbenuş de ou într-o sondă şi amestecaţi cu 2 linguri de ulei de sunătoare, turnând câte o picătură. Aplicaţi această emulsie pe zona inflamată timp de jumătate de oră şi apoi clătiţi cu apă călduţă.
Cristina Răscol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here