Tot ceea ce se foloseşte pentru a face tartine ori sandvisuri, cum ar fi chiflele, baghetele şi alte specialităţi de acest gen, de obicei constituie deliciul copiilor şi al adolescenţilor. Totuşi, oricâtă dragoste ar pune mama în micul-dejun şi în pacheţelul pentru şcoală, ea ar trebui să ţină cont de faptul că aceste alimente au calităţi nutriţionale scăzute, în schimb introducând în organism o mare cantitate de zaharuri simple. Şi nu este singurul neajuns.
Argumentele de marketing ale producătorilor de aluaturi tartinabile lasă să se înţeleagă că ele sunt fabricate pe bază de lapte, eventual ciocolată, alune – nutrienţi indispensabili creşterii copiilor. Totuşi, nutriţioniştii contestă aceste afirmaţii, motivând că 15 grame de aluat tartinabil tradiţional nu contribuie decât cu 2,25% la aportul zilnic recomandat în ce priveşte calciul, pentru copiii între 1 şi 9 ani. Pe de altă parte, anumiţi producători se referă la un aport semnificativ de fosfor sau de vitamina B12. Or, aceste elemente le lipsesc rareori copiilor, alimentaţia obişnuită acoperind fără probleme nevoile lor.
În cazul adolescenţilor, se mai semnalează o posibilă problemă. Este adevărat că până în prezent niciun studiu nu a ajuns să demonstreze că o ciocolată sau produsele care o conţin măresc riscul apariţiei acneei. În schimb, se ştie că acneea este corelată cu consumul a două familii de alimente: produsele lactate şi glucidele cu index glicemic ridicat. Favorizând aşadar consumul de pâine albă (din care se prepară tartinele), alimentele respective pot favoriza, în mod automat, acneea.
Mai dulci ca dulceaţa?
Acesta este un mit pe care nutriţioniştii îl combat: în realitate, o porţie de 15 grame de aluat tartinabil conţine circa 8 grame de zahăr, cam tot atât cât o dulceaţă clasică. Diferenţa vine din faptul că dulceţurile – şi în special cele preparate din fructe roşii – furnizează o cantitate apreciabilă de antioxidanţi, aflaţi în proporţie mult mai mică în aluaturile tartinabile.
O altă problemă ridicată se referă la oportunitatea consumului de tartine care conţin şi ulei de palmier. Pe de o parte, există reţineri faţă de această recomandare: uneori, uleiul de palmier se foloseşte la fabricarea produselor în discuţie, numai că are un conţinut ridicat de acizi graşi saturaţi, susceptibili de a afecta sănătatea sistemului cardio-vascular. În schimb, acelaşi ulei conţine substanţe benefice, din familia vitaminei E. Dilemele încă persistă, un singur argument (de mediu) înclinând balanţa către inconveniente: în lume se produce mult ulei de palmier, ceea ce contribuie la fenomenul de despădurire.
În urma celor arătate mai sus, nu trebuie considerat că a consuma tartine cu dulceaţă înseamnă boală sigură. Că întotdeauna, e o problemă privitoare la frecvenţa acestui consum. Dacă un copil mănâncă la micul dejun două tartine, iar peste zi „recidivează”, atunci se poate vorbi despre un exces. Mai ales dacă, în paralel, alimentaţia lui nu este prea echilibrată. în principiu, la un consum rezonabil, specialiştii nu văd niciun obstacol. Un mic-dejun ideal ar putea consta într-o cană cu lapte semidegresat, tartine (de preferat, nu din făină albă) cu unt şi cu dulceaţă, dar şi un fruct.
Privitor la zaharurile simple, se menţine ideea unui conţinut prea ridicat, iar alimentaţia curentă deja furnizează cantităţi mari din acest element. Efectele pot deveni foarte grave: apariţia obezităţii, care se ştie că face ravagii la nivel mondial, a cariilor dentare, eventual şi a diabetului zaharat. Alternativa ar fi tartinele pe bază de făină integrală, neagră, de secară, dar şi consumul cât mai rar – mai ales dimineaţa – de cereale, care sunt mult prea bogate în zaharuri simple şi în grăsimi saturate.
Cristina Răscol
