Viaţa sănătoasă – Când poate fi durerea de burtă la copii un semn de îngrijorare

12335

Durerile de burtă la copii sunt asociate, de cele mai multe ori, cu un episod de supraalimentare sau cu o simplă indigestie. Însă, în funcție de severitatea lor, dar și de simptomele de care sunt însoțite, durerile de burtică pot sta la baza altor afecțiuni și boli ceva mai grave decât o simplă indigestie: gastroenterita, gastrita, intoxicație alimentară, apendicită, alergii, obstrucții intestinale etc.
De cele mai multe ori, crampele abdominale sunt inofensive și nu reprezintă un pericol pentru sănătatea celor mici. Statisticile estimează că aproape 10 la sută dintre copii suferă, de-a lungul copilăriei, de dureri abdominale ocazionale, nepatologice, care dispar de la sine sau în urma administrării unor remedii simple și rapide.
Însă există și situații în care aceste dureri sunt simptomul unei afecțiuni mai serioase, care poate afecta sever sănătatea copilului. Aceleași statistici atestă și faptul că, în cazul a 5 la sută dintre copii, crampele abdominale au cauză patologică.

Când trebuie să ne îngrijorăm?
Medicii gastroenterologi sunt de părere că există câteva semne care pot indica faptul că durerile de stomac sau burtică sunt mai mult decât un disconfort abdominal sever. Atunci când copilul manifestă unul dintre următoarele semne, este posibil ca în spatele durerilor incomode de burtică să se ascundă o afecțiune medicală: durerile sunt însoțite de diaree, vărsături (stare de greață) sau febră; copilul are o stare generală proastă, este palid la față, se izolează în camera lui, stă în pat, este moleșit; durerile abdominale sunt severe și nu dau semne să se oprească, deși i-ai administrat remedii terapeutice; apare lipsa poftei de mâncare, care se prelungește pe intervale lungi, de ordinul orelor, perioadă în care refuză chiar și băuturile.

Ce afecțiuni pot ascunde durerile de burtă ale copilului
Medicii specialiști menți-onează că cele mai frecvente boli sau afecțiuni la copii care au ca simptom durerile abdominale sunt: constipația; intoxicația alimentară; gastroenterita (gripa la stomac); diareea; gastrita.
Pe lângă aceste afecțiuni frecvente, mai există o serie de boli, ceva mai rar întâlnite la vârste mici. Este recomandat să fie luate în considerare în vederea lămuririi cauzei care stă la baza acestui disconfort abdominal la copil: alergiile alimentare; apendicita; sindromul de colon iritabil; obstrucția intestinală; pneumonia. Durerile de burtică mai pot avea și o altă cauză, pe care mulți părinți evită frecvent să o ia în considerare. Ele pot fi manifestări somatice ale stresului sau anxietății prin care poate trece copilul.
Dacă micuțul a trecut prin evenimente emoționale care l-au marcat – schimbarea locuinței, a școlii sau clasei în care învață, un deces în familie sau că a fost martor în situații traumatizante din punct de vedere emoțional: abuzuri fizice, verbale, scandaluri, accidente, este posibil ca durerile de burtică să fie un mod prin care copilul își exprimă suferință. Medicii adaugă că frica intensă, tachinarea colegilor de la școală, teama de un examen și suprasolicitarea fizică sau intelectuală a copilului se pot manifesta, printre altele, și cu dureri abdominale.
Atunci când crizele de crampe abdominale se tot repetă, devin din ce în ce mai severe și îi afectează calitatea vieții de zi cu zi, copilul trebuie dus la pediatru pentru investigații medicale. În situația în care medicii nu depistează o cauză fizică sau patologică a durerilor de burtică, se ia în calcul factorul emoțional. O discuție cu micuțul îl poate ajuta. Întreabă-l dacă îl supără ceva în ultima perioadă, dacă are vreo problemă sau îi este teamă de ceva. Asigură-l că ești lângă el și că îl vei ajuta, orice problemă ar avea. Dacă te simți depășit de situație, cere ajutorul unui psiholog.

ceai-de-mentaRemedii ce pot alina durerile de stomac
1. Ceaiul de mușețel
Mușețelul este o plantă recomandată în problemele digestive ușoare la copii. Are proprietăți antiinflamatorii și calmante și contribuie la o ameliorare rapidă a disconfortului abdominal. Relaxează mușchii tractului digestiv superior și diminuează contracțiile care ajută la transportarea alimentelor prin stomac în intestinul subțire, determinând calmarea spasmelor sau crampelor neplăcute.
2.Ghimbirul
Ghimbirul și-a dovedit eficacitatea în multe probleme digestive, printre care și în calmarea crampelor abdominale și disconfortului cauzate de colici, dispepsie, spasme prezente în simptomatologia multor afecțiuni digestive. Condiția pentru ca acest remediu naturist să dea roade este ca simptomele sa nu fie însoțite de febră.
Copilul poate avea parte de o revenire rapidă dacă îi dai, de două ori pe zi, un amestec dintr-un sfert de linguriță de suc concentrat de ghimbir amestecat cu jumătate de linguriță de miere.
3. Menta
Fie că este administrată sub formă de ceaiuri sau că face parte din dropsuri concentrate, menta este una dintre cele mai indicate plante în problemele de stomac. Are un efect calmant asupra mușchilor stomacului, dar ajută și bila să funcționeze normal, ceea ce duce la îmbunătățirea digestiei.
C.R.

3 COMENTARII

  1. Buna seara.am o fetita de 7 anisori care in urma cu 3 ani a fost internata cu doagnosticul de colica biliara.a primit regim alimentar cu care am mers aproape un an,si in prezent I’ll tinem dar ne Mai scapa Cate un sandwichl la gradi,o chifteluta. ..ideea este ca de 3 luni mi-a vomitat pe fiecare Luna mancarea pe care a mancato la masa respectiva si la final lichid galben.in urma administration de nexium un plic Cate o saptamana,metroclopramid5 ml de 2 ori pe zi timp de 3 zile isi revine.este posibil sa fie ceva grav? A si am uitat dimineata ii miroase gurita groaznic? La scaun i-au iesit de cele Mai multe ori chisturi de giardia? Ce ma sfatuitu sa fc? Ce analize ?Sunt foarte speriata.va multumesc mult

  2. buna ziua! am si eu o problema: față mea are 7 ani acum si de 4 ani tot merg cu ea la doctor si nu stiu ce are prezintă dureri de burta si se albeste la buze , limba si toata calitatea bucala?ramane fara puteri aproape sa leșine si are senzație de voma!!! ideea este ca durează doar între 10 si 15 minute!!!!merg cu ea la doctor si nu i gaseste nimic!! totul este in regula!! dar totusi de 2 sau de 3 ori pe an se repeta durerea!!! ma puteti ajuta cu un raspuns

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here