Viaţa sănătoasă – Simptome aparent banale sau grave probleme de sănătate

547

Mulţi dintre noi trecem cu vederea peste anumite stări care ne obosesc și ne fac viața mai dificilă punându-le pe seama stresului, a vieții cotidiene din ce în ce mai obositoare și mai solicitante și, fără să ne dăm seama că organismul nostru este în alertă, așteptăm să treacă de la sine. Numai că, multe dintre problemele care țin de funcționarea noastră de zi cu zi, nu trebuie trecute cu vederea, ba mai mult, ar trebui să ne pună un semn mare de întrebare. Iată câteva simptome, de multe ori trecute cu vederea, despre care medicii spun că necesită un control medical ce nu trebuie deloc amânat.
1. Tusea persistentă. Uneori, pe durata unei răceli, tusea poate persistă săptămâni întregi. Dar, dacă ea apare în absenţa răcelii şi nu dispare mai mult de o lună, poate fi de vină un alt tip de problemă respiratorie. Specialiștii spun că tusea ar putea indica o boală pulmonară obstructivă cronică, numită popular şi „boala fumătorului“, fiindcă afectează mai ales această categorie de persoane. Acest grup de boli pulmonare progresive debutează cu o tuse cronică, care, de obicei, nu îngrijorează. Cu toate acestea, ar trebui să ne alarmăm, fiindcă această tuse este semnul că boala produce deja leziuni pulmonare permanente. Mai rar, o tuse cronică nou apărută poate fi primul semn de cancer pulmonar. Un alt semn distinctiv al BPOC (boală pulmonară obstructivă cronică) este respiraţia sacadată la efort. Respiraţia şuierătoare, greoaie sunt alte manifestări ale bolii. Fumătorii au un risc crescut de B.P.O.C. şi de cancer pulmonar. Cancerul pulmonar poate provoca o tuse cu sânge, episoade frecvente de pneumonie şi pierderea bruscă în greutate.
2. Problemele de echilibru. Oricine se poate împiedica din când în când, însă dacă te împiedici şi cazi adeseori, este cazul să te îngrijorezi. Pierderea echilibrului este o manifestare care poate anunţa probleme serioase de sănătate. Ar putea indica o problemă neurologică. În cazul vârstnicilor, poate fi vorba despre maladia Parkinson, iar la tineri, despre bolile autoimune (cum ar fi scleroza multiplă) sau despre retinopatia diabetică (cauzată de diabetul zaharat). La ce altceva să fii atent: persoanele cu tulburări neurologice pot prezenta, de asemenea, slăbiciune musculară, senzaţie de amorţeală sau furnicături, tremurături sau dureri. De asemenea, trebuie remarcat dacă persoana care corespunde descrierii a început recent un tratament nou. Multe medicamente afectează echilibrul, incluzând pastilele pentru tratarea problemelor de somn şi unele medicamente pentru demenţă.
3. Scăderea bruscă în greutate. O scădere în greutate ar trebui să alarmeze. Ar putea indica o formă de cancer. Pierderea inexplicabilă în greutate (aproximativ 4 kilograme într-o lună) este un semnal de alarmă comun pentru cancer. O altă problemă pe care o poate indica este o disfuncţie tiroidiană. În cazul cancerului, există adesea şi alte simptome, cum ar fi (în funcţie de tipul de cancer) durerea persistentă, balonarea, indigestia sau alte sentimente că ceva nu este în regulă. Alte simptome ale hipertiroidismului sunt oboseala persistentă şi insomnia.
4. Somnolenţa în timpul zilei, aparent fără motiv. Stresul, suprasolicitarea şi culcatul târziu, trezitul devreme pot face pe oricine să caşte în miezul zilei. O altă cauză poate fi insomnia, care te face să te trezeşti şi să nu mai poţi adormi. Dar sunt cazuri în care te simţi permanent obosit chiar şi după nopţi în care ai considerat că ai dormit bine. Este îngrijorător mai ales dacă starea de oboseală şi imposibilitatea de a te concentra te urmăresc mai multe zile la rând şi nu înţelegi de ce. Ar putea indica apneea. Această tulburare se caracterizează prin oprirea respiraţiei în timpul somnului pentru intervale de zece secunde, de mai multe ori pe oră. Cauza este „prăbuşirea“ muşchilor de la nivelul faringelui şi blocarea pentru o perioadă a accesului aerului în plămâni. Privat de oxigen, organismul se luptă pentru o gură de aer şi, de aceea au loc aşa-numitele „microtreziri“, adică persoana în cauză iese din faza de somn, dar pentru un interval atât de scurt încât nu sesizează. Problema este că acelaşi lucru se întâmplă de minimum cinci ori în fiecare oră de somn.
5. Urinarea frecventă. Mersul la baie mai des decât în mod obişnuit, unii oameni îl consideră un semn de „îmbătrânire a vezicii urinare“. Dacă problema a apărut recent şi dintr-o dată, organismul încearcă să-ţi spună ceva. Ar putea indica diabet. Excesul de glucoză în sânge poate declanşa nevoia de a urina des. Explicaţia este că rinichii se suprasolicită în încercarea de a elimina apa din organism şi, odată cu ea, glucoza în exces. Urinarea frecventă este un semn de avertizare atât pentru diabetul de tip 1, cât şi pentru diabetul de tip 2. În cazul diabetului zaharat, apar şi alte simptome: de la sete exagerată (manifestare apărută în încercarea organismului de a scăpa de excesul de glucoză), stare de slăbiciune, oboseală, vedere înceţoşată şi până la senzaţia de furnicături la nivelul degetelor de la mâini şi de la picioare. În special la femei, nevoia frecventă de a urina apărută brusc poate indica, de asemenea, o infecţie a tractului urinar. La bărbaţi este, de asemenea, un indicator al posibilelor probleme de prostată.
6. Constipaţia cronică. Constipaţia ocazională nu este îngrijorătoare. Mulţi oameni au doar trei scaune pe săptămână, fără să sufere de o problemă de sănătate, iar unii doar o dată pe săptămână, în funcţie de dietă, spun medicii. Dar, când constipaţia devine o problemă frecventă, este de preferat să mergi la doctor. Această problemă ar putea indica protuberanțe la nivelul colonului sau cancer colorectal. Protuberanţele la nivelul colonului pot provoca o îngustare sau un blocaj care au drept consecinţă constipaţia. Acestea poartă numele de polipi canceroşi sau precanceroşi. De aceea, problemele cu scaunul trebuie să reprezinte un semnal de alarmă şi să ne trimită la medic. Mai mult decât durata unui singur episod de constipaţie, contează cât de frecvent apar astfel de probleme. Un semn îngrijorător, spun medicii, este constipaţia care persistă chiar şi după modificările aduse dietei (cele mai importante astfel de modificări sunt includerea fibrelor alimentare în alimentaţie şi consumul unor cantităţi mari de lichide). Alte semne de avertizare ale cancerului de colon: scaune cu sânge, care durează mult şi sunt anormale, pierderea în greutate, dureri abdominale, balonare şi greaţă.
C.R.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here