Sancționați pentru comercializarea necorespunzătoare a rechizitelor și uniformelor școlare

638

În perioada 27.08 – 08.09.2018, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat o acţiune de verificare, la nivel naţional, a respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea rechizitelor şi uniformelor şcolare. La rechizite școlare, au fost controlate produse în valoare de 1.687.624 de lei, constatându-se abateri la produse în valoare de 391.045 de lei. Au fost controlaţi 162 operatori economici, la 92 (56,79%) dintre aceştia constatându-se abateri de la prevederile legale în vigoare. Au fost controlate uniforme școlare în valoare de 341.923 de lei, constatându-se abateri la produse în valoare de 76.590 de lei.

La verificările privind comercializarea rechizitelor şcolare, au fost controlaţi 551 operatori economici, la 328 (59,16%) dintre aceştia constatându-se abateri de la prevederile legale în vigoare. Au fost controlate produse în valoare de 1.687.624 de lei, constatându-se abateri la produse în valoare de 391.045 de lei, după cum urmează: Abateri privind informarea consumatorilor (lipsa elementelor de identificare/ caracterizare) s-au constatat în judeţele Galaţi, Călăraşi, Argeş, Giurgiu, Prahova, Teleorman, Iaşi, Ilfov, Bacău. Vaslui, Neamţ, Mehedinţi şi Arad; Abateri privind traducerea în limba română a informaţiilor s-au constatat în judeţele Constanţa, Galaţi, Călăraşi, Giurgiu, Iaşi, Tulcea, Botoşani, Bacău, Vaslui, Neamţ, Mehedinţi, Vâlcea, Caraș Severin, Hunedoara şi Timiş; Abateri privind informaţiile referitoare la promoţii au fost constatate în judeţele Galaţi, Giurgiu, Iaşi, Neamţ şi Mehedinţi; Alte abateri: neafişarea unor preţuri de vânzare (judeţele Giurgiu, Teleorman, Suceava), neafişarea preţurilor în mod vizibil (judeţele Tulcea şi Vrancea), lipsa autorizaţiei de funcţionare (judeţul Bacău). Ca urmare a deficienţelor constatate au fost aplicate 367 de sancţiuni din care 139 de amenzi contravenţionale, în valoare de 546.300 de lei şi 228 de avertismente şi au fost oprite temporar de la comercializare produse în valoare de 173.327 lei. Cât privește comercializarea uniformelor şcolare, au fost controlaţi 162 operatori economici, la 92 (56,79%) dintre aceştia constatându-se abateri de la prevederile legale în vigoare. Au fost controlate produse în valoare de 341.923 lei, constatându-se abateri la produse în valoare de 76.590 de lei, după cum urmează: Abateri privind traducerea informaţiilor în limba română s-au constatat în judeţele Buzău, Constanţa, Tulcea, Călăraşi, Giurgiu, Iaşi, Botoşani, Bacău, Neamţ şi Hunedoara; Abateri privind informaţiile referitoare la promoţii, constatate în judeţul Vaslui; Abateri privind prevederile Regulamentului (UE) nr. 1007/ 2012, respectiv art. 4 (etichetare/ marcare/ documente însoţitoare) s-au constatat în judeţele Galaţi, Iaşi şi Mehedinţi, art.14 alin 1 (etichetare durabilă/vizibilă cu uşurinţă/ vizibile şi accesibile/bine ataşate) s-au constatat în judeţele: Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman, Neamţ, Iaşi, art. 15, alin 3 (distribuitorul asigura eticheta sau marcajul corespunzător) în judeţele Vaslui şi Mehedinţi, art. 16, alin 2 (existenţa/ indicarea mărcii comerciale sau denumirea întreprinderii) în judeţul Giurgiu. Alte abateri: preţurile nu erau afişate în mod vizibil, fără echivoc (judeţul Galaţi, Giurgiu, Prahova, Dolj), abateri privind afişarea denumirii unităţii şi a codului unic de identificare (în judeţele Tulcea, Vrancea, Buzău, Bacău, Arad), afişarea fără vizibilitate a preţurilor (judeţul Gorj), abateri cu privire la neconcordanţa afişării preţurilor de la raft cu cele de la casa de marcat (judeţul Caras-Severin).
Ca urmare a deficienţelor constatate au fost aplicate 133 de sancţiuni din care 64 de amenzi contravenţionale, în valoare de 154.000 lei şi 69 de avertismente şi au fost oprite temporar de la comercializare produse în valoare de 47.444 de lei.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here