Sancţiuni din partea ITM pentru 7 angajatori din judeţ

570

Echipele Serviciului Control Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au derulat pe parcursul săptămânii trecute un număr de 19 controale, dintre care 18 pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. În urma verificărilor, a fost depistat un angajator din comuna Ţânţăreni care presta activitate în domeniul zootehniei cu o persoană fără forme legale de angajare. În consecinţă, inspectorii ITM Gorj au aplicat angajatorului cu pricina o sancţiune pentru utilizarea muncii fără forme legale de angajare în cuantum de 10.000 de lei. “Au fost aplicate în total 8 sancţiuni contravenţionale la 7 angajatori, în valoare de 26.000  de lei, sancţiunile contravenţionale fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor din Legea nr. 53/2003 republicată cu modificările şi completările ulterioare, şi H.G. nr. 500/2011, actualizată. Principalele deficienţe constatate pentru care angajatorii au fost sancţionaţi sunt: neîncheierea, în formă scrisă, a contractului individual de muncă, anterior începerii activităţii; nerespectarea prevederilor legale referitoare la acordarea repausului săptămânal; nerespectarea prevederilor legale referitoare la transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor”, se arată în comunicatul transmis de conducerea ITM Gorj.

Şi inspectorii Compartimentului Securitate şi sănătate în muncă au efectuat în ultima săptămână un număr de 22 de controale pentru respectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost depistate 16 neconformităţi pentru care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 7.000 de lei. Controalele efectuate au urmărit, în principal, modul de realizare a măsurilor dispuse în verificările anterioare. Principalele nereguli pentru care s-au aplicat sancţiuni au fost: instruirea necorespunzătoare a personalului, lipsa instrucţiunilor proprii de la locurile de muncă, neevaluarea tuturor riscurilor existente, nepurtarea de către lucrători a echipamentului individual de protecţie (EIP).
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here