Sanepidul, în control la o creșă și la o grădiniță din Târgu-Jiu! – Asistenta șefă a creșei a fost sancționată, iar infirmierele au fost puse să spele vasele

2351

Mai multe deficiențe au fost depistate de către Sanepid, săptămâna trecută, la Creșa nr.4 din Târgu-Jiu, în urma unui control făcut la sesizările venite din partea unor părinți care au copiii la această unitate de învățământ. Părinții au acuzat deficiențe, atât la această creșă, cât și la Grădinița cu Program Prelungit nr.1 Târgu-Jiu, ambele folosind același grup alimentar. Inspectorii au constatat că la bucătărie nu se gătea diferențiat pentru copiii de la creșă, oalele erau vechi, în timp ce infirmierele refuzau să spele vasele comune. Inspectorii au constatat deficiențele și au sancționat cu un avertisment asistenta șefă a creșei, care trebuia să se ocupe de meniul copiilor.

Inspectorii din cadrul Inspecției Sanitare(Sanepid) Gorj au primit, în scris, mai multe sesizări privind, în special, meniul servit zilnic copiilor de la creșa și grădinița care funcționează în aceeași locație în zona Grivița a municipiului Târgu-Jiu. Părinții acuzau că asistenta-șefă, Marina Șoldea, nu și-ar fi îndeplinit sarcinile de serviciu privind întocmirea meniului pentru copii, că ceaiul pentru micuții de la creșă este mult prea îndulcit, dar și alte deficiențe privind prepararea mâncării și activitatea infirmierelor care trebuie să spele vasele comune.
O echipă din cadrul Direcției de Sănătate Publică Gorj-Inspecția Sanitară s-a deplasat pe data de 28 februarie la unitățile respective de învățământ și au realizat un control inopinat. Verificările au scos în evidență că sunt probleme în bucătăria comună, dar mai ales la creșă, fapt relevat și de raportul de control al inspectorilor, realizat la finalul verificării.

Meniu, după ureche!
Inspecția de control a relevat că asistenta-șefă a creșei într-adevăr nu-și îndeplinește sarcinile de serviciu legat de meniul copiilor, motiv pentru care a și fost sancționată de Sanepid, că ceaiul ar pleca de la grupul alimentar neîndulcit, dar este îndulcit de personal la cererea asistentei-șefe Șoldea, dar și că oalele folosite la prepararea hranei trebuie urgent înlocuite. Inspectorii au constatat existența unui conflict la bucutării, privind activitățile infirmierelor, asta legat de spălarea veselei folosite în ambele unități, dar și alte deficiențe pentru care s-a impus un termen de conformare. “Dacă deficiențele constatate nu vor fi corectate la viitorul control sancțiunile vor fi mult mai aspre’’, a declarat dr. Elena Sfîrlează, directorul adjunct pe Sănătate Publică.

Paturi pliante la Grădinița nr.1
Trebuie menționat că la ambele unități de învățământ s-au constatat în ultimii ani mai multe probleme legate atât de spațiile insuficiente pentru numărul mare de copii, cât și de mizerie și frig. Probleme au fost și la grădinița unde directoarea Carmen Marinescu a fost acuzată recent că are un comportament incorect față de subordonați. Sunt probleme aici legate de spațiu, într-o sală de clasă învățând între 30-35 de copii, încăperile având în jur de 20 de mp. Într-o sală de clasă există însă maxim 15 pătuțuri, restul copiilor care rămân la somn fiind obligați să doarmă în paturi pliante.
ANAMARIA STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here