Șapte mașini noi pentru polițiștii din Gorj

645

471 de autospeciale noi intră în dotarea Poliției Române. Șapte dintre acestea vor ajunge la posturile de Poliție din județul Gorj. Deocamdată, nu au fost stabilite localitățile în care vor fi repartizate aceste mașini. ”Poliția Română a recepționat prima tranșă de mașini noi, achiziționate din suma cu care a fost suplimentat bugetul Ministerului Afacerilor Interne, în luna aprilie, din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.
Primele 199 de autoturisme Dacia Logan urmează să ajungă, începând de astăzi, la structurile teritoriale, iar alte 262 vor intra în dotarea unităților de Poliție, până la data de 18 iunie.
Astfel, 376 de autospeciale Dacia Logan vor fi utilizate de structurile de ordine publică, posturi și secții de poliție rurală și 85 de cele de rutieră, dintre care cinci de către Brigada Autostrăzi și Misiuni Speciale.
Vehiculele sunt inscripționate, au rampe de semnalizare acustice și optice, un set de roți suplimentar cu pneuri de iarnă și roată de rezervă, prize pentru stații și acumulatori suplimentari”, au precizat, ieri, reprezentanții IGPR.
De asemenea, astăzi vor intra în dotarea Poliției Române și 10 autovehicule Dacia Duster.
Toate autospecialele au fost achiziționate în baza acordurilor-cadru încheiate la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, în urma procedurilor de achiziție publică.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here