Săpunaru: „Am făcut un pas important în lupta pentru play-off”

422

Cristi Săpunaru nu are decât șase meciuri disputate în Liga 1 în tricoul Pandurilor, dar a reușit deja să marcheze de două ori. După ce a înscris la primul său meci disputat pentru Pandurii, în Cupa României, Săpunaru a punctat în campionat în meciul cu Poli Timișoara, când a deschis scorul cu o lovitură de cap, iar acum a marcat transformând o lovitură de la 11 metri obținută de Alexandru Ciucur. Internaționalul român a ținut să dedice familiei golul înscris: „Dedic golul soţiei mele şi fetei mele, ele m-au susţinut în luarea deciziilor. A fost un meci greu, Petrolul e o echipă bună, noi ne-am relaxat la 3-0, bine că s-a terminat meciul mai repede, că altfel nu ştiam ce se mai întâmpla. N-am fost relaxaţi, dar după 3-0 au început să ne paseze, să ne atace şi am primit două goluri aiurea. Am mai făcut un pas important în lupta pentru play-off”, a declarat Cristi Săpunaru la finalul meciului câștigat de Pandurii cu 3-2 în fața Petrolului.
Săpunaru, după evoluțiile de la Pandurii, a revenit și în circuitul echipei naționale, el fiind titular în echipa României la meciul cu Italia, selecționerul apelând la serviciile sale pentru a acoperi postul de fundaș dreapta, asta în ciuda faptului că la echipa gorjeană a jucat doar ca fundaș central și la închidere.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here