Săpunaru, o certitudine pentru națională

422

Cristi Săpunaru a fost singurul pandur care a jucat cu adevărat în fața puternicei naționale a Spaniei, Ropotan a prins doar prelungirile, iar Hora a fost lăsat pe bancă de selecționer de această dată.

Naționala României a făcut unul dintre cele mai bune jocuri din ultima vreme, a remizat cu campioana europeană și a fost în majoritatea timpului deasupra valoroasei competitoare, iar la evoluția bună a selecționatei lui Puiu Iordănescu a contribuit și un pandur. Cristi Săpunaru a fost titularizat în banda dreaptă și s-a achitat cu brio de sarcinile primite, deși a avut mult de muncă. Săpunaru a avut o bună oportunitate de a marca în prima repriză și a avut o intervenție riscantă în cea de-a doua, când spaniolii au cerut un penalti, în ultimele minute ale întâlnirii, însă per total, Săpunaru, ca și întreaga echipă națională a României, a primit o notă bună pentru acest meci. Pe final, în locul lui Pintilii, în minutul 89, a fost trimis pe teren un al doilea pandur, Adrian Ropotan, care însă nu a avut timp să se remarce în vreun fel. Hora a rămas pe bancă până la final, Anghel Iordănescu limitându-se la doar patru modificări, poate și în ideea de a nu strica ceva în echipa care i-a adus un rezultat bun la final.

Edi, încântat de dubla naționalei
Antrenorul Pandurilor apreciază că echipa națională a României se află pe un drum bun, evoluția din meciul cu Spania fiind una care dă speranțe tuturor românilor că la Turneul Final al Campionatului European din Franța din această vară vor vedea un fotbal bun practicat de naționala lor. Edi Iordănescu nu s-a mărginit doar la a aprecia jocul contra Spaniei, tehnicianul târgujienilor menționând că și rezultatul amicalului cu Lituania nu este de lepădat: “Remarc rezultatele, chiar și victoria contra Lituaniei. Nu a fost un joc prea reușit, dar este o victorie care contează în clasamentul UEFA. În special trebuie remarcat rezultatul, dar și jocul partidei de la Cluj, cu Spania. Am jucat cu o campioană mondială, europeană, care are în componență jucători care știm la ce nivel joacă. A dat dovadă de multă personalitate, de încredere, mi-a plăcut organizarea de joc, în special cea defensivă, tranziția foarte bună… Echipa națională a arătat că poate avea și ocazii și a avut momente în care poate să aibă inițiativa în fața unei echipe atât de valoroase, iar asta ne dă speranța că putem avea o prestație bună la turneul final”, a sunat analiza la rece făcută de Edi Iordănescu pentru ultimele două partide ale echipei naționale.

sapunaru11Experiența, plusul lui Săpunaru
Cu trei panduri la națională, echipa gorjeană a fost una dintre cele mai bine reprezentate echipe din fotbalul românesc. Edi Iordănescu și-ar fi dorit să aibă în teren mai mulți jucători, dar este mulțumit și cu ceea ce au realizat elevii săi, considerând că prezența lor la această acțiune a lotului național reprezintă un pas important pentru convocarea lor și la turneul final din această vară: “Nu vreau să comentez deciziile staff-ului tehnic al naționalei de a folosi sau nu unii jucători. Deciziile le aparțin, au responsabilitatea lor și au urmărit interesul echipei naționale. Au folosit jucătorii așa cum au crezut de cuviință. Mi-aș fi dorit ca și jucătorii de la Pandurii să joace mai mult, dar pentru ei este deja un pas important că s-au regăsit în echipa națională în acest scurt timp între aceste meciuri și startul Campionatului European. Acest lucru le dă speranțe că se pot regăsi și la Campionatul European printre cei convocați. Din punctul meu de vedere, atât timp cât au jucat, și-au făcut treaba”. Acesta mai spune că prezența lui Săpunaru în primul unsprezece contra Spaniei este datorată și plusului de experiență pe care jucătorul adus în toamnă la Pandurii îl are față de alți jucători: “Săpunaru are în spate o experiență mai mare față de ceilalți doi jucători care s-au regăsit în lotul național, dar și ei trebuie să aibă răbdare și e un pas important că, după iarnă, s-au regăsit acolo și la acest dublu test. Asta trebuie să le dea încredere să se pregătească bine și să aibă realizări pentru echipa de club pentru a avea șanse să fie la națională și la turneul final”, a mai spus antrenorul Pandurilor.

“Nu știu câți jucători vom avea la Turneul Final, e o întrebare la care nu am un răspuns. Îmi doresc cât mai mulți, dar mai sunt jocurile din play-off care vor fi decisive în alegerile pe care selecționerul și staff-ul său le vor face. În acest moment ne lăudăm cu trei, în iarnă am avut patru. Mihai Răduț a avut o problemă medicală și a lipsit de la două jocuri. Eu îl aștept să revină la nivelul la care a fost în prima parte a campionatului și am mare încredere în el. A fost foarte eficient și decisiv pentru echipă. Mai sunt jucători care subperformează în acest moment și dacă am reuși să-i aducem la nivelul lor am fi și mai puternici! Eu nu dau nume, dar ei știu bine asta”, Edi Iordănescu, antrenor Pandurii Târgu Jiu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here