Sâmbătă, 24 iunie 2017, de Praznicul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sfânta Mănăstire «Icoana», din Comuna Crasna, Protopopiatul Târgu-Cărbuneşti, Gorj, a îmbrăcat haine duhovnicești de aleasă și binecuvântată sărbătoare înmiresmată cu flori de sânziene, prin oficierea Sfintei Liturghii de către ÎPS Părinte Mitropolit dr. Irineu, ajutat de către un ales sobor de călugări şi călugăriţe, preoţi şi diaconi, printre care amintim pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit, Ioachim Pârvulescu, Stareţul Mănăstirii Lainici, Preacucernicul Părinte Ioan Popescu, Preot paroh al Bisericii «Icoana» din Bucureşti, protopop al sectorului 2 al Capitalei, Preacucernicul Părinte Iulian Mărgineanu, protopop al Protopopiatului Târgu-Cărbuneşti, Maica Stareţă, Stavrofora Marina Gligor, de la Mănăstirea «Sfânta Treime», Strâmba-Jiu şi Maica Stareţă, Monahia Fevronia Nuţă, Mănăstirea Târgu-Logreşti. Cu acest prilej, ipodiaconul Mihail Claudiu Birceanu a fost hirotonit diacon în parohia Blahniţa de Sus, Protopopiatul Tg. Cărbuneşti.
“Un episcop are plinătatea harului, pe care o moşteneşte, prin Sfinţii Apostoli, de la Mântuitorul Iisus Hristos”
În scurta sa alocuţiune, Preacucernicul Părinte, Ioan Popescu, cel care a donat cu ani în urmă terenul pe care s-a zidit sfânta mănăstire, a spus: “Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, dr. Irineu, vă transmitem urarea de «Bine aţi venit» pe meleagurile noastre gorjeneşti, mioritice, îmbrăcate în aceste straie de «Sânziene», pentru că ne-aţi onorat cu acest mare «dar» pe care îl numim Liturghia Arhierească şi Dumnezeiască. Iubiţi credincioşi, Liturghia Arhierească se deosebeşte, ca rânduială, de Liturghia pe care o face un simplu preot. Dar, nu numai prin rânduială, prin formă, ci, şi prin substanţă, prin conţinut. Prezenţa unui arhiepiscop, a unui episcop, a unui mitropolit, înseamnă mai mult decât cunoaştem noi. Un episcop are plinătatea harului, pe care o moşteneşte, prin Sfinţii Apostoli, de la Mântuitorul Iisus Hristos. Noi, preoţii, slujim fiecare la altarul unde suntem rânduiţi, în calitate de «delegaţi» ai episcopului, suntem «trimişii» unui episcop”, a precizat preacucernicia sa, felicitând prin cuvinte frumoase obştea de măicuţe ostenitoare ale acestei sfânt lăcaş, îndrumate cu aleasă pricepere de către Maica Stareţă, Stavrofora Teodora Ilie.
“Minunea este o lucrare dumnezeiască săvârşită în viaţa noastră”
La sfârșitul oficierii Sfintei Liturghii, în cuvântul de aleasă învăţătură, Mitropolitul Olteniei a subliniat faptul că această sărbătoare este deosebită în calendarul nostru, pentru că dintre toţi sfinţii, în afară de Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul are o zi de prăznuire a naşterii sale, fiind înscrisă chiar în Noul Testament. Din acest motiv: “Sfântul Evanghelist Luca prezintă momentul când Sfântul Ioan Botezătorul este «anunţat» ca un rod al părinţilor săi, Zaharia şi Elisabeta. Astfel, ne spune Evanghelistul că aceşti «drepţi», Zaharia şi Elisabeta, erau oameni credincioşi, evlavioşi, dar, nu aveau copii. Le trecuse vremea potrivită pentru naşterea de prunci şi nu se mai aştepta nimeni ca din trupurile lor, să mai odrăslească ceva care să-i moştenească şi să le ducă mai departe «spiţa» neamului. După gândirea omenească, asemenea lucruri sunt obişnuite, ca omul să se nască şi la vreme potrivită să nască prunci, iar mai apoi, să treacă printr-o perioadă de pregătire pentru trecerea din lumea aceasta în lumea cea veşnică. Însă, pentru că rugăciunea este întotdeauna puternică şi folositoare, şi pentru că Dumnezeu ascultă cererea noastră, El săvârşeşte minuni întotdeauna. Minunea este o lucrare dumnezeiască săvârşită în viaţa noastră, perceptibilă, raţională, dar mai presus de cuvânt şi mai presus de înţelegerea noastră. Astfel, minunea cu sfinţii, Zaharia şi Elisabeta s-a împlinit, pentru că Dumnezeu a găsit sufletele lor pregătite şi apoi a reînnoit trupurile lor ca să poată să odrăslească fiinţă omenească, om pe pământ”, a subliniat episcopul nostru, apreciind că pentru că naşterea Sfântului Ioan Botezătorul are o semnificaţie mult mai mare din punct de vedere al descoperirii dumnezeieşti, deoarece Sf. Evanghelist Luca o prezintă cu deamănuntul, iar, ca medic, o «aşează» nu doar ca o descriere, dar şi ca un «diagnostic» dat de medicul care stabileşte exact situaţia în care se aflau Elisabeta şi Zaharia, oameni înaintaţi în vârstă, care au dorit să aibă un prunc al lor, transpuşi, de această dată, în starea lor duhovnicească, deci, o stare cu totul deosebită de cea trupească.
“Oamenii drepţi stau întotdeauna într-o relaţie directă cu Dumnezeu”
În continuare, Înaltul nostru Ierarh a precizat că a venit îngerul Domnului la Arhiereul Zaharia şi i-a spus răspunsul pe care Dumnezeu l-a dat rugăciunilor sale, deoarece Arhiereul Zaharia se rugase ca Domnul să facă milă cu el şi să nască prunc soţia sa Elisabeta, iar în acest sens, Mitropolitul Olteniei a precizat următoarele: “În momentul acela, luăm cunoştinţă de o revelaţie dumnezeiască, de o minune cerească, pentru că îngerul se arată lui Zaharia, pe care nu-l înspăimântă prezenţa îngerului, ceea ce ne face să credem că Sfântul Zaharia era obişnuit cu asemenea «arătări» cereşti. Deci, oamenii drepţi stau întotdeauna într-o relaţie directă cu Dumnezeu, iar de multe ori li se arată îngerul, pentru că de multe ori la Sfânta Liturghie, ca şi Zaharia, suntem înconjuraţi de îngeri, pentru că jertfele pe care noi le înălţăm la Dumnezeu, îndeosebi la Sfânta Liturghie, sunt însoţite de jertele cereşti, pentru că acolo unde este Împăratul Cerului, acolo sunt şi «sfetnicii» Săi, aşa cum spune Proorocul David: «Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc!». Deci, suntem înconjuraţi întotdeauna de puterile cereşti, pentru că nu suntem singuri în lume, ci, suntem permanent însoţiţi de îngerul păzitor. El este acela care niciodată nu doarme şi nici nu lipseşte din preajma noastră, cu atât mai mult, dacă noi împlinim Legea Lui Dumnezeu, el este şi mai mult prezent în jurul nostru şi în sufletul nostru, în mintea noastră, inspirându-ne să facem Voia Lui Dumnezeu, descoperindu-ne calea pe care vom merge, cum arată psalmistul: «arată-ne calea pe care vom merge, ca să ne îndreptăm inimile noastre şi sufletele noastre spre înţelepciune». Deci, Zaharia primeşte această veste minunată, însă, el, care se privea şi pe sine, care se gândea şi la firea omenească, totuşi, atunci când îngerul îi spune că va avea un prunc ce se va numi Ioan, el se îndoieşte pentru că priveşte la firea sa omenească şi priveşte la trupul său care demult se «vestejise», deci, după legea firii, nimic nu mai era cu putinţă! Dar, avea să fie veste Lui Dumnezeu şi prezenţa Lui Dumnezeu, lucrarea Lui Dumnezeu, de aceea, a trebuit să «tacă» firea omenească, pentru a se arăta puterea dumnezeiască” a menţionat Chiriarhul bisericilor din Oltenia, pentru a ne face să înţelegem că prin Zaharia, Dumnezeu opreşte gura acestuia, care va rămâne mută, fără grai, deci, opreşte profeţia Vechiului Testament. Acum Vechiul Testament încetează, pentru că tot ceea ce s-a vestit despre venirea Fiului Lui Dumnezeu, iată, s-a împlinit. Avea să spună psalmistul: «iată, vremea binecuvântată a venirii Fiului Lui Dumnezeu»!
“Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul este o sărbătoare a bucuriei, primită la noi cu flori de sânziene”
În încheierea cuvântului de profundă învățătură duhovnicească, ÎPS Părinte Mitropolit Irineu a subliniat că Sfântul Ioan Botezătorul este acela care primeşte de la Dumnezeu sufletul, iar de la părinţii săi, toate darurile omeneşti, din arborele genealogic al neamului său, iar îmbinarea aceasta este fericită, pentru că avem parte de educaţie, de învăţătură, iar de la Dumnezeu avem înţelepciune, înţelegere, cunoaştere, toate acestea fiind «razele dumnezeieşti» ale Harului care pătrunde în sufletul nostru şi realizează din viaţa noastră o «icoană» desăvârşită a Împărăţiei Lui Dumnezeu. Mai mult decât o concluzie pilduitoare, Mitropolitul Olteniei a considerat că toate acestea arată ca o bucurie deosebită, pentru că bucurie mare se face pe pământ şi în ceruri, când se naşte cineva, iar “Persoana care se naşte, a conchis Arhieria Sa, are posibilitatea de a deveni asemenea Lui Dumnezeu! Deci, Dumnezeu creează, ca omul să devină asemenea Lui, iar omul se naşte cu această dorinţă ca să ajungă la asemănare cu Dumnezeu! În viaţa noastră este o dorinţă, dar, în acelaşi timp şi o nelinişte de a ajunge la Dumnezeu, aşa cum spune unul dintre Sfinţii Părinţi, care arată că neliniştit este sufletul nostru, până se va odihni la Dumnezeu! Deci, Sfântul Ioan Botezătorul este mare înaintea Lui Dumnezeu pentru că el primeşte darul deosebit de a fi Înaintemergătorul, cel care va atinge cu mâna sa creştetul Preasfânt al Mântuitorului Iisus Hristos, când va vedea Duhul Sfânt care se va pogorî la Iordan peste Domnul şi spune: «Acesta este Mielul Lui Dumnezeu ce ridică păcatele lumii!». El va spune că botează cu apă, iar Mântuitorul Hristos botează cu Duh Sfânt şi cu foc. El a crescut înaintea poporului, prin glasul care vesteşte vremea mesianică, atunci când Domnul S-a arătat la Iordan şi S-a adeverit Fiul Lui Dumnezeu, cum adevereşte Tatăl Cel Ceresc. Deci, Sfântul Ioan Botezătorul s-a dovedit a fi mucenic al Mântuitorului Iisus Hristos. Aşadar, naşterea Sfântului Ioan Botezătorul este o sărbătoare a bucuriei, primită la noi cu flori de sânziene, flori galbene, flori ale speranţei şi ale bucuriei, pentru că Sf. Ioan Botezătorul este cel care ne dă nădejde, cel care se roagă înaintea Lui Dumnezeu, împreună cu Maica Domnului, rudenia sa, pentru sufletele noastre, care mijloceşte permanent pentru familiile noastre, pentru călugări şi călugăriţe, pentru cei care au ales viaţă pustnicească şi viaţă schivnicească, pentru preoţi, pentru că el este din neam preoţesc, pentru credincioşi pentru că el a vorbit poporului, pentru că ne îndeamnă să întâmpinăm Împărăţia Cerului, aşa cum ne spune: «Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!». Dacă luăm cuvintele sale şi le aşezăm la inimă, vom fi prietenii Mirelui, adică, prietenii Mântuitorului Iisus Hristos! Să avem prietenie cu sfinţii, apropiere cu ei, ca împreună să-L mărim pe Dumnezeu, Cel lăudat în Preasfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, căruia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, în vecii vecilor, Amin”!
Profesor, Vasile GOGONEA
