Sărbătoare Arhierească la resfințirea Bisericii din Parohia Bumbești-Pițic, filia Cânepeasa, Protoieria Târgu-Cărbunești, Gorj

567

La vreme de toamnă târzie și cu mult soare dătător de viață sfințitoare, în ultima zi a lunii, adică, sâmbătă, 31 octombrie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, ajutat de un ales sobor de preoți și diaconi în frunte cu Părintele Protoiereu Iulian Mărgineanu a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba de resfințire a Bisericii cu hramul «Nașterea Maicii Domnului» din Parohia Bumbești-Pițic, filia Cânepeasa, Protoieria Târgu-Cărbunești, judeţul Gorj. Slujba s-a desfășurat în acordurile Grupului psaltic al Catedralei Mitropolitane «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie» din Craiova!

“Este o minune că într-o parohie de numai 250 de familii, am aflat atâta credință și atâta atașament față de sfânta biserică”
Pentru osteneala depusă la împodobirea sfântului lăcaş, mai multe persoane au primit gramate chiriarhale de mulțumire din partea Mitropoliei Olteniei, printre care: Părintele Paroh Ioan Săpun, d-l primar Nioață Michi, domnii Gheorghe Oprean, Liviu Unga, Dumitru Pârvulescu și sora sa Floarea Chiriac. Preacucernicul Părinte Paroh Ioan Săpun a mulțumit recunoscător celor prezenți la slujbă și a spus că: “Aceasta este ziua în care Înaltul nostru ierarh se află în mijlocul nostru, cu prilejul resfințirii acestui sfânt lăcaș de închinăciune. În urmă cu doi ani, am sfințit Biserica din Cârligei Vale, iar de șase luni, acest sfânt lăcaș e gata să îmbrace un nou veșmânt de sărbătoare. Am dus la bun sfârșit această lucrare, acum, când mai am puțin până la pensionare. Cred că este o minune că într-o parohie de numai 250 de familii, am aflat atâta credință și atâta atașament față de sfânta biserică”, a încheiat cu glasul plin de emoție Preacucernicia sa!

“Sfințenia este darul pe care Bunul Dumnezeu ni-l face nouă, credincioșilor”
La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Olteniei a pus la inimile celor peste două sute de credincioşi un minunat cuvânt de învăţătură despre faptul că sfințirea unei biserici este întotdeauna ca o înălțare spirituală pentru toți credincioșii, pentru toți clericii, de asemenea! Pentru că în aceste momente de rugăciune și de chemare a Numelui Lui Dumnezeu, cu toți suntem pătrunși de puterea creatoare a Preasfintei Treimi, care revarsă asupra noastră «valuri de pace și har», care sunt atât de folositoare vieții noastre, acum și în viitor. De aceea, trebuie să înțelegem rolul și importanța sfințeniei Fotografie0400în viața noastră creștinească, apreciind faptul că: “Sfințenia este darul pe care Bunul Dumnezeu ni-l face nouă, credincioșilor, botezați în numele Preasfintei Treimi. Să lămurim, așadar, ce este sfințenia? Sfințenia este o «lucrare» a Lui Dumnezeu, este o energie care se revarsă peste noi, este o lumină cerească izvorâtă din Preasfânta Treime și se împărtășește credincioșilor care fac parte din «Trupul» Mântuitorului Iisus Hristos, adică, din Biserica «una sfântă sobornicească și apostolească»! Dar, noi nu o vedem întotdeauna decât cu ochii trupești, pentru că nu suntem suficient de curați sufletește și trupește ca să primim și să vedem această sfințenie! Ca s-o vedem, trebuie să ajungem la o curățenie a inimii și a sufletului, și să urcăm la o înălțime spirituală care să permită ochilor noștri să vedem Slava Lui Dumnezeu, care este prezentă întotdeauna, dar în chip deosebit în aceste momente ale sfințirii bisericii. Sfințenia, însă, o simțim! Ea este atât de bogată și de variată, de difersificată, pentru că sfințenia este bucurie, sfințenia este pace, sfințenia este liniște, sfințenia este plinătate, sfințenia este mulțumire sufletească, sfințenia este sănătate și tot ceea ce avem nevoie în viața noastră! Cu cât suntem mai deschiși «lucrării» Lui Dumnezeu, cu cât suntem mai atenți la viața nostră și la sufletul nostru, cu atât mai mult primim sfințenia, pentru că Dumnezeu se revarsă în «valuri» bogate, iar noi nu putem să cuprindem niciodată atâta bogăție de «dar» de la Dumnezeu! Cei evalvioși se împărtășesc de o mare bucurie și de o mare sfințenie, iar aceia au un spațiu mare în sufletele lor, căci, cu cât ne rugăm mai mult Lui Dumnezeu, cu cât suntem mai aproape de El, se lărgește inima noastră, iar Dumnezeu Se sălășluiește întrânsa!”.

“Zidirea bisericii, participarea dumneavoastră la construcția ei înseamnă o lucrare bine primită și binecuvântată de Dumnezeu”
În continuare, Chiriarhul Eparhiei Olteniei a întărit ideea că dacă biserica ce se sfințește este locul Lui Dumnezeu: “Trupurile noastre și sufletele noastre sunt lăcașe Fotografie0401ale Duhului Sfânt și ale Lui Dumnezeu! Așa se face legătura între biserica aceasta și «biserica» noastră interioară. Biserica este sfințită prin ungerea cu sfântul și Marele Mir, această Taină care ni se dă nouă la Sfântul Botez. Când ne ungem cu sfântul și Marele Mir, aceasta este una dintre Tainele Bisericii, ca noi să primim Duhul Sfânt și să ne întărim, să creștem, ca să avem plinătatea Duhului Sfânt în interiorul nostru. Așa cum biserica aceasta de zid are nevoie de noi, la fel și noi avem nevoie de biserica aceasta. De aceea, zidirea bisericii, participarea dumneavoastră la construcția ei, înseamnă o lucrare bine primită și binecuvântată de Dumnezeu! Așa cum spunem la rugăciune: «Binecuvântează, Doamne, pe toți cei care iubesc podoaba Casei Tale», frumusețea, îndestularea Casei Tale, grija față de biserică, pentru că aceștia vor primi însutit și înmiit pentru puțina lor osteneală”, a ținut să aprecieze Înaltul Ierarh.

“Să păstrați vreme îndelungată această sfințenie pe care ați dovedit-o la această târnosire de biserică”
În încheierea minunatului său cuvânt de aleasă învățătură duhovnicească, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit a concluzionat că: “Zidind și sfințind biserica Fotografie0403aceasta, ne-am sfințit pe noi! Ne-am binecuvântat pe noi! Trecând prin Sfântul Altar și sărutând Sfânta Masă și Sfânta Evanghelie, noi ne sfințim buzele noastre, mintea noastră, gândurile noastre, iar Dumnezeu ascultă rugăciunea noastră și pomenește pe toți cei care îi avem în minte, pentru cei care ne rugăm. Prin urmare, ziua de astăzi este, așa cum spune psalmistul: «Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim de ea»! Felicităm pe cei care s-au ostenit, pe cei care au contribuit la zidirea sa, la consolidarea acestei sfinte biserici, la înfrumusețarea ei, și rugăm pe Atotputernicul Dumnezeu să le dea tuturor, și dumneavoastră, sănătate, bucurie, și să păstrați vreme îndelungată această sfințenie pe care ați dovedit-o la această târnosire de biserică, acum și pururea și în vecii vecilor, Amin”!
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here