Sărbătoare de Trifon la Seuca

652

Praznicul Sfântului Trifon, de pe 1 februarie, a fost sărbătorit mai devreme în satul Seuca, din comuna Peștișani, localnicii de aici strângându-se, ieri, pe un deal în jurul căruia își au casele pentru a petrece și a se ruga ca viile lor să aibă recolte bogate în toamnă. Sfântul Trifon este considerat ocrotitorul recoltelor, în special al viilor, sătenii din Seuca dorind prin petrecerea pe care au organizat-o împreună cu autoritățile locale să reînvie o veche tradiție, care era pe cale să dispară, la fel ca și satul în care abia își mai duc existența circa 100 de persoane.
“Cu vreo 50 de ani în urmă erau mult mai mulți oameni aici, iar pe locul acesta se puneau mesele pe 50 de metri lungime și nu încăpeau toți. Venea tot satul și ne bucuram că era o petrecere a noastră. Aduceau oamenii de acasă mese, scaune, mâncare, băutură și totul era frumos, iar dacă acum se încearcă reînvierea tradițiilor pentru ca tinerii să revină în sat e foarte frumos. Deocamdată vedem că am mai rămas doar bătrâni”, a spus unul dintre localnici.
Spre sfârșitul zilei, când petrecerea era în toi, oamenii au aprins un foc uriaș de tabără, în jurul căruia au jucat hore și sârbe până seara târziu. Primarul Cosmin Pigui a venit cu un porc pentru friptura făcută pe grătar, iar localnicii au pregătit tocan de oaie la ceaun, cu mămăligă și țuică fiartă, toată lumea simțindu-se ca în vremurile bune ale satului. “Sărbătorim Sfântul Mucenic Trifon, care este ocrotitorul livezilor și al viilor. În comuna noastră e o tradiție de sute de ani ca să sărbătorim acest sfânt pentru că protejează recoltele de mană și dăunători. La Seuca era pe apus această sărbătoare și de aceea ne-am implicat, pentru a revigora tradițiile și văd că oamenii se simt foarte bine, ceea ce mă bucură”, a menționat edilul.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here