Sărbători Arhierești la Tg. Jiu și la Mănăstirea «Dealu Mare» din județul Gorj

1152

Sâmbătă, 21 mai 2016, de Praznicul Sfinților Mari Împărați, întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa Elena, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit, dr. Irineu, împreună cu un ales sobor de preoți a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica «Sfinții Împărați» din Tg. Jiu, ctitorie a omului de suflet și boier de neam românesc, pentru a sublinia că primul împărat creștin din istorie și mama sa Elena au fost și constituie modele pentru viața noastră, pentru toți creştinii care zidesc biserici și mănăstiri, pentru creştinii care cresc în credinţă copiii şi tinerii de toate vârstele, pentru toţi creştinii care ajută pe semenii lor aflaţi în nevoie și neputință, în necazuri, în lipsuri, care au o milostivire deosebită faţă de orfani, faţă de bolnavi, față de persoanele în vârstă și față de toți oamenii neajutorați!
sarbatori arhieresti (1)Duminică, 22 mai 2016, Înaltpreasfințitul Părinte, dr. Irineu, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolitul Olteniei a săvârșit Sfânta Liturghie și a oficiat în altarul de vară slujba de resfințire a Bisericii Mănăstirii «Dealu Mare»(Borăscu), cu hramurile: Adormirea Maicii Domnului, Sf. Împărați Constantin și Elena și Sf Simeon Stâlpnicul, împreună cu un ales sobor de preoți în frunte cu Arhimandritul Ioachim Pârvulescu, starețul Mănăstirii Lainici și cu Preacucernicul Părinte, Ionel Câmpeanu, Protoiereu al Protoieriei Tg. Jiu-Sud. Să amintim că Mănăstirea este așezată în vârful Dealului Mare, iar biserica a fost zidită în 1865 de către același boier, Constantin Săvoiu, membru al Divanului ad-hoc, care a votat Unirea de la 1859, pentru a ctitori un lăcaș care a funcţionat cu întreruperi, fiind desfiinţat în 1959 și reînființat în 1992, după care au început lucrările de reconstrucție a caselor ruinate, de consolidare a bisericii, precum și construcția pronaosului și pridvorului, într-un amplu proces de restaurare care s-a desfășurat până la această resfințire din 2016 și se continuă mereu în incinta acestui «Tabor» de slujire și de închinare duhovnicească smerită.
sarbatori arhieresti (3)Cu acest prilej, diaconul Nicola Alin Constantin a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Homoșteni, Dolj, ipodiaconul Ioan a fost hirotonit diacon, au primit gramate chiriarhale de mulțumire: domnul Constantin Țucu, primarul Comunei Borăscu, preotul Mihai Dumitrescu, împreună cu domnii Emanoil Cioboiu și Nicolae Florin. Pentru împlinirea cu cinste a îndatoririlor monahale în fruntea obștei de maici truditoare, Maica Stareță Pahomia Pascu a fost ridicată la rangul de iconom stavrofor.

“Sfânta Evanghelie de astăzi ne prezintă adevăruri fundamentale despre viața noastră”
Ca întotdeauna, prin cuvântul său de aleasă învățătură duhovnicească, Înaltpreasfințitul părinte Mitropolit dr. Irineu a presărat în sufletele câtorva sute de credincioși care au urcat Dealul «Taborului» gorjenesc și românesc, stropi de lumină binecuvântată, arătând că promisiunea înscrisă în planul veșniciei s-a împlinit, după atâția ani de așteptare, de muncă trudnică, de osteneală, și de participare creștin-ortodoxă a multora, care au făcut ca biserica aceasta, chiliile din jurul acestei sfinte biserici să formeze Mănăstirea Dealu Mare, trecând prin ani grei care au făcut ca lucrurile noastre omenești să sufere, să îndure această prigoană în care am trăit și noi cu toți. Însă, cum “Preamilostivul Dumnezeu primește osteneala noastră și o așează în ceruri, ca pe un prinos deosebit, ca pe o faptă cu o putere mare, Acesta a rânduit ca după Hramul Sfintei Biserici «Sfinții Împărați Constantin și Elena», să târnosim această biserică și să cinstim cele ce s-au împlinit aici prin osteneala Maicii Starețe, a maicilor și surorilor, a altor binefăcători, ajutători și miluitori ai acestei sfinte mănăstiri”, iar după ce a spus că suntem în perioada de la Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, într-un timp de lumină, de pace și de binecuvântare cerească, fiindcă Sfânta Înviere a Mântuitorului Iisus Hristos a trimis la toate neamurile, în toată lumea bucurie și multă lumină, trebuie să înțelegem că Învierea este Sărbătoarea Luminii și a bucuriei. În această sfântă zi de Duminică, a ținut să adauge Mitropolitul Olteniei: “La Sfânta Liturghie, am ascultat Sfânta Evanghelie care ne istorisește despre vindecarea unui slăbănog de 38 de ani. Asemenea vindecări se petreceau în Vechiul Testament, căci Dumnezeu n-a părăsit niciodată lumea. A purtat de grijă oamenilor bolnavi, slabi, neputincioși, localizați în diferite chipuri și în diferite timpuri. Boala este, cum ne învață Sfânta Scriptură, consecința, urmarea păcatului! Dacă omul n-ar fi căzut în greșeală, nici nu s-ar fi îmbolnăvit! Boala este un efect al acestei «călcări» a Legii Lui Dumnezeu, și odată cu această încălcare a intrat în firea noastră, în sufletul și în trupul nostru această slăbiciune, această neputință, care a afectat profund viața omului în așa fel încât, datorită păcatului, a venit și moartea! Căci, plata păcatului, ne învață Sfânta Scriptură, este moartea! Așadar, păcatul a intrat în viața omului și i-a produs atâta stricăciune, încât viața sa, care a fost rânduită de Dumnezeu să fie binecuvântare, a devenit o suferință, o durere și chiar un blestem pentru om. Ei, bine, omul din Evanghelia de astăzi, cum ne spune Ioan Evanghelistul, suferea de o boală cumplită, o paralizie, iar această suferință, cum spuneam în finalul Sfintei Evanghelii de astăzi, era produsă de păcat”! După ce a sarbatori arhieresti (4)întărit ideea că îngerii, prin însăși menirea lor sunt mesageri, sunt trimișii Lui Dumnezeu, iar prin acest bolnav, noi înțelegem pe toți bolnavii din lume, pe toți aceia pe care Mântuitorul Iisus Hristos i-a vindecat prin jertfa Crucii Sale și prin Învierea Sa, Mitropolitul Olteniei a spus că Mântuitorul Iisus Hristos este Dumnezeu care vindecă mai întâi sufletul, și apoi trupul. De aceea este foarte important ca să ne spovedim și apoi să ne împărtășim, ca să ne vindecăm de toate bolile și de toate suferințele noastre, mai ales că: “Sfânta Evanghelie de astăzi ne prezintă adevăruri fundamentale despre viața noastră, legate de taina Sfântului Botez, de venirea Mântuitorului Iisus Hristos, de scopul venirii Lui Dumnezeu, iertarea păcatelor noastre, curățirea și spălarea noastră de păcate, vindecarea noastră, dacă vrem să avem lângă noi prezența Lui Dumnezeu în orice loc și în orice moment al existenței noastre”. Deci, dacă vrem să-L avem în sufletul nostru pe Mântuitorul Iisus Hristos, e necesar să-L chemăm în ajutorul nostru, să-l chemăm în rugăciunile noastre, iar El vine, «se sălășluiește întru noi și ne curățește de toată întinăciunea», a ținut să arate Arhieria Sa!

“Învierea este vindecarea întregului neam omenesc și a firii noastre umane”
În încheierea cuvântului său duhovnicesc de mare amplitudine și de adâncă rezonanță morală, Chiriarhul bisericilor și mănăstirilor din Oltenia a concluzionat: “Această Evanghelie și această Duminică a slăbănogului, a celui bonav, a celui paralizat, este așezată cu multă înțelepciune de Părinții noștri, să ne arate, pe de o parte, că Învierea este vindecarea întregului neam omenesc și a firii noastre umane, iar, pe de altă parte, să ne arate că și noi suntem vrednici de această vindecare, prin sângele, prin sarbatori arhieresti (5)Crucea și prin Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Așadar, luând aceste daruri duhovnicești și așezându-le cu multă atenție în sufletul nostru, vom avea parte, nu doar de înger, ci, de Însuși Stăpânul și Creatorul îngerilor, de Mântuitorul Iisus Hristos! În această zi sfântă, am avut această pace și binecuvântare de la Bunul Dumnezeu să trecem prin Sfântul altar, prin fața Sfintei mese, ne-am spus cu toți rugăciunile și ne-am rugat pentru cei pe care i-am avut în mintea noastră, prieteni apropiați, rude, și iată că Bunul Dumnezeu a făcut ca după atâția ani de zile și tocmai cu noi, să fie această bucurie și această binecuvântare sfântă pentru care Îi mulțumim Atotputernicului Dumnezeu! Mulțumim Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, Maica Domnului, Sfinților Împărați Constantin și Elena și Sfântului Simeon Stâlpnicul, cel care astăzi este ocrotitor al acestei sfinte mănăstiri, pentru că hramul monahal trebuie să fie totdeauna și cu o persoană care a trăit în viața călugărească, iar Sfântul Simeon, care este așezat ca prăznuire la 1 septembrie, la începutul anului bisericesc, este un prilej deosebit ca maicile de aici să aibă un hram special al lor, pentru viața lor călugărească și pentru străduințele lor din viața monahală. Mulțumim Lui Dumnezeu și îi felicităm pe toți cei care au contribuit la înfrumusețarea acestei sfinte biserici, pe cei care s-au ostenit, cei care au contribuit cu cât au putut, ca să realizeze în acest «Tabor» o frumusețe de care și noi să ne bucurăm atunci când venim pe aici, când urcăm dealul acesta, și când ne închinăm în fața sfintelor icoane. Tuturor, Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu, să le dăruiască sănătate, pace și bucurie, și…HRISTOS A ÎNVIAT”!
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here