Savant din Gorj, declarat cetățean de onoare la Telești

674

Una dintre mințile strălucite ale Gorjului și prea puțin cunoscută pe aceste meleaguri este de ieri pusă piedestalul pe care ar fi trebuit să fie de mai mult timp. Gheorghe Adam, cercetător și director la un prestigios institut din Moscova, a devenit cetățean de onoare al comunei Telești, acolo unde s-a născut și a copilărit până când a plecat la studii în capitală. Născut în 1943, acesta a copilărit în satul Șomănești, iar studiile superioare le-a făcut ulterior la Universitatea din București. Recunoaște cu mândrie că în 1974 a avut șansa să fie penultimul cercetător român pe care regimul comunist din acea perioadă l-a lăsat să meargă la studii în străinătate. A ajuns astfel la Geneva și i-a cunoscut pe mulți dintre savanții care azi lucrează la acceleratorul de particule de aici. S-a stabilit însă în cele din urmă la Moscova, România și alte foste state comuniste având aici o implicare directă în existența Institutului Unificat de Cercetări Nucleare din Dubna, la circa 100 de kilometri de capitala Rusiei. Gorjeanul ocupă de ani de zile funcția de director adjunct al Laboratorului de Tehnologii Informaționale, în cadrul căruia lucrează și soția sa. Cei doi au un singur copil, un băiat care acum este în conducerea unei importante companii americane de IT. Ca urmare, prin Gorj nu a mai ajuns de mult timp, deși la București vine de două ori pe an pentru a discuta cu ceilalți cercetători români implicați în diverse proiecte.

Jpeg

„Eu cu soția lucrăm la Institutul Unificat de Cercetări Nucleare și pentru că avem acolo un mandat de conducere la un laborator de tehnologii informaționale și majoritatea timpului o petrecem acolo. De două ori pe an ajungem în țară pentru contacte cu colegii români și, cum e în viață, nu se poate să meargă totul uns. În Gorj ajungem când se poate. Nici acum poate nu ajungeam dacă dl profesor Bunoiu nu îmi dădea un telefon să îmi spună că cineva s-a gândit că ar fi bine să ajungi în sat și să cunoști și generația tânără a satului Telești. Văd că toată lumea e tânără. Laboratorul de tehnologii informaționale din Institutul Unificat de Cercetări Nucleare este laboratorul cheie pentru că se face știința mare. Asta înseamnă proiecte mari, care presupun 100% cercetare de modelare matematică, de dezvoltare de metode, de algoritmi, de programe, pentru planificarea viitoarelor experimente, pentru planificarea instalațiilor, pentru control. Când se realizează un accelerator de particule acesta lucrează cu energii extraordinar de mari. Controlul se realizează cu câmpuri magnetice care trebuie să satisfacă cerințe de uniformitate extrem de riguroase. Nu ai dreptul să greșești cu mai mult de o milionime și trebuie să fie realizate aceste cerințe pentru că, altfel, totul se duce de râpă, devine o bombă”, spune Gheorghe Adam.
Ieri, într-o ceremonie oficială, autoritățile locale din Telești i-au conferit lui Adam titlul de cetățean de onoare, de față fiind și reprezentanți ai autorităților județene. Meritul pentru festivitatea respectivă îi aparține însă unui alt gorjean care a plecat de pe meleagurile natale pentru a deveni prorector al Universității de Vest din Timișoara. Profesorul Mădălin Bunoiu este cel care l-a întâlnit la Moscova pe Gheorghe Adam și, din vorbă în vorbă, cei doi și-au dat seama că se trag din același loc. „Am constatat că suntem născuți în același județ. Pentru mine rămâne o datorie de onoare să mă gândesc în fiecare zi la locurile în care m-am născut, pentru care am o afecțiune deosebită. Azi vorbim de un intelectual în adevăratul sens al cuvântului, dincolo de specialistul în fizică. Personalitatea dânsului este una care transcede acest domeniu și am considerat absolut normal ca dumnealui să reîntregească comunitatea în care s-a născut și să o facem părtașe întregului județ Gorj. Ceea ce ne transmite domnia sa, prin modestie, generozitate și bunătate, este un model pe care îl putem prelua fiecare dintre noi acolo unde lucrăm. În aceste condiții, e o mare bucurie să fiu alături de prieteni pentru a pune un om de valoare la locul pe care îl merită”, a menționat Bunoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here