Scarlat Iriza, la întâlnire cu primarii de pe Colegiul 3 de Deputaţi

414

Scarlat Iriza, candidatul USL pe Colegiul 3 de Deputaţi, a organizat ieri la Plopşoru o întâlnire cu primarii şi consilierii locali de la primăriile arondate acestui colegiu. Întâlnirea a fost una de ordin tehnic şi a privit şi stabilirea unei strategii pentru campania electorală în privinţa alegerilor parlamentare care bat la uşă. Alături de aleşii USL, la întâlnire au fost invitaţi şi cei ai UNPR şi ai PNG care vor colabora cu cei ai PSD, PNL şi PC.

Candidatul USL pe Colegiul 3 de Deputaţi, Scarlat Iriza, a ales comuna Plopşoru drept punct cheie al întâlnirii tehnice de ieri, menite să stabilească strategia electorală a social-democratului la alegerile parlamentare. Alături de staff-ul său de campanie şi de conducerea USL Gorj, la întrunirea de la Plopşoru, cea mai pare comună din Colegiu, au participat şi edilii locali de la localităţile arondate acestuia, consilierii locali şi şefii de organizaţii. S-au trasat câteva detalii tehnice legate de campania electorală, candidatul Iriza fiind cunoscut deja în zonă, el mai candidând în urmă cu patru ani pe acelaşi Colegiu 3. Acesta îl are alături pe Cosmin Popescu, deputatul din acest Colegiu, care a devenit şeful său de campanie.
A.Stoica

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here