“Şcoala Altfel”, un popas la Primăria Târgu-Jiu

449

Primăria Municipiului Târgu-Jiu a fost vizitată, ieri, de un număr de zece copii cu nevoi speciale din cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă. Viceprimarul Aurel Popescu le-a explicat acestora cum decurge activitatea în cadrul primăriei, care este rolul instituției și cum se iau deciziile cu privire la viitorul orașului.

Acţiunea de ieri dimineaţă a fost inclusă în cadrul activităţilor derulate de fiecare instituţie de învăţământ în această săptămână, denumită “Şcoala Altfel”. Cu această ocazie, grupul de elevi ai Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă au reuşit să vadă îndeaproape interiorul sediului Primăriei Târgu-Jiu, să stea pe locurile consilierilor locali care iau decizii în cadrul şedinţelor lunare ori să asculte prezentarea instituţiei făcută de viceprimarul Aurel Popescu.
“Mă bucur de vizita acestor copii; a fost o bună ocazie să facem un schimb de păreri şi impresii. Este foarte binevenită acţiunea şi nu pot decât să salut iniţiativa lor de a face o trecere pe la toate instituţiile importante din municipiu. Ne facem plăcere să credem că toate problemele pe care le ridică cetăţenii municipiului, sunt preluate şi rezolvate conform Regulamentului de ordine interioară, suntem dispuşi să facem tot ce ne este în putinţă pentru găsirea soluţiilor rapide a problemelor care ne vin de la cetăţeni”, a declarat viceprimarul municipiului Târgu-Jiu.

vizita2Urmează CJ Gorj şi Prefectura
Profesoarele Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă au fost iniţiatoarele proiectului de vizitare din această săptămână a mai multor instituţii importante din municipiu. “Am decis să facem mai multe acţiuni prin care copiii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă să poată să cunoască instituţiile judeţului. Chiar aşa am şi numit acest proiect – Să ne cunoaştem instituţiile judeţului. Primul obiectiv a fost să ne cunoaştem primăria, în zilele următoare vom merge la Consiliul Judeţean şi la Prefectura Gorj pentru a afla care este rolul acestor instituţii şi ce le poate oferi mai târziu fiecare dintre instituţiile amintite. Am venit cu un număr de zece copii şi toţi au răspuns pozitiv la această acţiune. Ei îşi doreau să cunoască primăria, ştiau de existenţa instituţiilor, dar acum au ocazia să le şi vadă”, a spus Loredana Mamară, profesor la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă.
O altă profesoară a unităţii de învăţământ spune că aceşti copii au un bun contact şi cu colegii lor din învăţământul de masă, în ciuda dizabilităţilor pe care le au fiecare dintre cei care învaţă la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă: “Copiii erau chiar foarte curioşi să vadă cum arată primăria, să vadă care sunt lucrurile cu care ar putea să vină la un moment dat şi ar putea să le solicite în cadrul acestei instituţii. Ne-am gândit că ar fi un lucru benefic pentru ei să cunoască instituţiile importante din Târgu-Jiu. (…) Sunt copii cuminţi care au dizabilităţi, dar pe care noi îi tratăm ca pe oricare alţi copii. La noi la şcoală se derulează o mulţime de activităţi la care ei întotdeauna sunt implicaţi, şi putem spune că se înţeleg foarte bine şi cu elevii care vin din învăţământul de masă. Noi, cadrele didactice, suntem bucuroase că lucrăm cu ei”.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here