Se caută prim grefier la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj

573

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova organizează concurs de promovare în funcția de prim grefier la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, după ce a expirat mandatul persoanei care ocupa acest post. Pentru a participa, candidaţii trebuie să aibă o vechime de cel puţin trei ani în funcţia de grefier, iar în cazul celor cu studii superioare juridice, de cel puţin şase luni. O altă condiție este să aibă o activitate profesională deosebită, evaluată cu calificativul „foarte bine“ în ultimii trei ani. ”Îndeplinirea acestor condiții se constată prin raport întocmit de conducătorul parchetului unde candidatul își desfășoară activitatea”, se precizează într-un comunicat de presă. Cererile de înscriere se pot depune la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cu cel puțin 15 zile înainte de data concursului, până la data de 17 august 2016. Examenul va consta într-o testare scrisă privind verificarea pregătirii profesionale, care va avea loc pe 5 septembrie, la ora 10.00, la sediul instituției din Craiova și în prezentarea unui proiect referitor la exercitarea atribuțiilor managerial specific funcției pentru care candidează, care se depune tot la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, până la data de 26 august, atât pe support de hârtie, cât și în format electronic. Prezentarea proiectului va avea loc pe 13 septembrie, la ora 10.00. ”Sunt declarați admiși, în limita posturilor scoase la concurs, candidații care au obținut cel puțin media 7, fără ca la vreuna dintre probe să fi obținut o notă mai mică de 5”, mai precizează reprezentanții PCA Craiova.
Tematica de concurs se găseşte la sediul PCA Craiova, precum şi pe site-ul de internet al instituţiei, pcacraiova.mpublic.ro.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here