Se fac recrutări pentru 150 de culegători de mazăre

544

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va organiza în prima parte a lunii martie 2017, la Ploieşti, o selecţie a locurilor de muncă pentru sectorul agricol – cules mazăre – 150 de locuri pentru Danemarca.

Cerinţele locului de muncă sunt: vârsta minimă 18 ani; rezistenţă la muncă fizică, indiferent de climă, automotivare pentru munca în acord. Durata contractului este din iunie până în septembrie-octombrie anul curent. Programul de lucru este de 30-40 de ore, în 6 zile pe săptămână. Viitorii încadraţi pe aceste posturi trebuie să cunoască limba engleză la un nivel minim. Plata muncii este în funcţie de cantitatea culeasă. Salariul este 0.6 euro brut/kg, plus o alocaţie de concediu. Impozitul şi contribuţiile sociale se vor deduce din salariu conform legislaţiei daneze. Mai multe informaţii despre impozite se pot găsi aici: http://www.skat.dk.
Cazarea se face în rulote; în camping sunt disponibile: bucătărie, sală de mese, toalete, baie cu duşuri, maşini de spălat, internet wireless. Taxa de cazare plătită de lucrător pe zi este de 7-8 euro şi acoperă inclusiv gazul, apa şi costurile pentru electricitate. Transportul dus-întors România – Danemarca este în responsabilitatea lucrătorului. Pentru transportul de la locul cazării la locul de muncă sau pentru cumpărături, angajatorul va pune la dispoziţia lucrătorilor un autobuz, contracost pentru 1,5 euro/zi/persoană; opţional, lucrătorii pot să îşi aleagă alt mijloc de transport la locul de muncă. Mai multe informaţii despre cazare şi transport se găsesc la www.My-greenpeas.com.
Pentru aplicarea pe locurile de muncă disponibile, candidaţii trebuie să trimită un CV model EUROPASS, în limba engleză, cu poza inclusă, pe adresa de email: work@greenpeas.dk. Preselecţia aplicanţilor se face telefonic sau prin email de angajator. Invitarea la selecţie a persoanelor pre-selectate se va face de către consilierii EURES. Detaliile referitoare la data, locaţia şi programul selecţiei vor fi trimise numai persoanelor invitate. Nu sunt admise alte persoane la interviu. Termenul limită de trimitere a CV-ului este ziua de 5 martie a.c. Informaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul ANOFM www.eures.anofm.ro sau la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj, din Târgu-Jiu, str. Lt. Col. D. Petrescu, nr. 1, ori la numărul de telefon: 0253/211.568, compartiment EURES.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here