Se lasă cu sancţiuni, Bondoc: „Începem controalele la medici, să verificăm dacă au cititoare de carduri”

452

Daniel Bondoc, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj anunţă că în perioada imediat următoare vor fi demarate controale la medicii din Gorj pentru a verifica dacă şi-au achiziţionat cititoare de carduri. Până la această oră doar 15 medici şi-au cumpărat cititoare. Bondoc le atrage atenţia cadrelor medicale că acţiunile de control se vor lăsa cu sancţiuni.

Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate are în centrul acţiunilor sale asiguratul, iar principalul său obiectiv este de a asigura accesul pacienţilor în mod echitabil şi nediscriminatoriu la servicii de sănătate, în condiţiile utilizării eficiente a Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Cardul naţional de sănătate este instrumentul care va permite utilizarea fondurilor din sistemul de asigurări sociale de sănătate într-un mod mult mai transparent şi mai eficient.
Pentru implementarea cu succes a cardului naţional de sănătate, CNAS are nevoie de sprijinul asiguraţilor şi al furnizorilor de servicii medicale, care vor beneficia în egală măsură de beneficiile acestui proiect.
Pentru ca acest sistem să funcţioneze fără sincope în momentul în care va deveni obligatoriu prin lege, este necesară o perioadă de testare, în care sa fie identificate şi rezolvate eventualele probleme care pot apărea la utilizarea cardului de sănătate la nivel naţional. De asemenea, perioada de testare va fi în acelaşi timp şi o perioadă de acomodare a asiguraţilor si a furnizorilor de servicii medicale cu această soluţie informatică.

Medicii, obligaţi să-şi cumpere cititoare
La finalul acestei luni va fi emis un Ordin de către Preşedintele CNAS, care vizează obligativitatea validării serviciilor medicale cu ajutorul cardului de sănătate şi, deci, achiziţionarea cititoarelor de carduri, într-un termen de 30 de zile de la emiterea ordinului, de către toţi furnizorii din sistem. La Gorj s-a stabilit ca în perioada următoare să fie demarate controale la medici. „Casa de Asigurări de Sănătate Gorj va iniţia o serie de controale şi acţiuni pentru verificarea achiziţionării şi utilizării cititoarelor de carduri, cu specificaţia că ei sunt obligaţi să le achiziţioneze. La prima abatere, cei care nu au cititoare vor primi un avertisment, iar la cea de-a doua vor fi sancţionaţi cu 10% din valoarea contractului pe o lună. Spre sfârşitul lunii vom începe controalele. Asiguraţii au primit cardurile şi sunt foarte nemulţumiţi că nu le pot folosi din cauză că nu există cititoare”, a declarat Daniel Bondoc, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj. Cititoarele de carduri postate pe site-ul CNAS sunt testate si validate ca fiind compatibile cu soluţia informatică a cardului naţional. Aceste modele de cititoare, indiferent de preţurile lor, care variază între 5 şi 80 de euro, sunt funcţionale. Furnizorul poate alege oricare model de cititor din această listă. Mai facem precizarea că doar asiguraţii cu vârsta peste 18 ani vor primi carduri de sănătate. Copiii sunt asiguraţi prin lege, aşadar vor beneficia ca şi până acum de serviciile medicale, fără să fie necesară prezentarea cardului personal sau al unuia dintre părinţi, în această categorie intră şi copiii instituţionalizaţi. De asemenea, serviciile medicale de urgenţă fac parte din pachetul minim de servicii medicale, care se acordă atât persoanelor asigurate cât şi persoanelor neasigurate. La accesarea acestui tip de servicii nu este necesar ca pacientul să facă dovada calităţii de asigurat.
Minodora SUCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here