Se primesc cereri pentru subvenţia la căldură în Rovinari

512

Începând de miercuri, 15.10.2014, la Clubul Persoanelor vârstnice, din Rovinari se vor primi dosarele privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei în perioada sezonului rece, noiembrie 2014-martie 2015, conform OUG 70/2011 modificată. Dosarul se depune doar de titularul partidei la gaze naturale sau energie electrică.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Rovinari, orice modificare survenită în perioada 01.11.2014 – 31.03.2014 în componenţa familiei sau a veniturilor realizate de către membrii familiei trebuie adusă, în scris, la cunoştinţa SPAS Rovinari.
Pentru obţinerea ajutorului de căldură, sunt necesare o serie de documente doveditoare. Este vorba despre:contract imobil (vânzare-cumpărare, închiriere, comodat, titlu de proprietate pentru cei care locuiesc la case); cărţi de identitate pentru membrii familiei peste 14 ani; certificate de naştere pentru minorii sub 14 ani; acte care să ateste componenţa familiei (hotărâre încredinţare minori, plasament, etc). De asemenea, dacă este cazul se solicită certificat înmatriculare autoturism; factură gaze/energie electrică (pe luna anterioară); adeverinţă venit net, luna anterioară depunerii cererii; cupon pensie; adeverinţă de la fisc pentru persoanele majore din familie; adeverinţă de la Impozite şi Taxe Locale; adeverinţă de la Agricol pentru cei care locuiesc la casă; adeverinţă de elev/student cu menţiunea dacă beneficiază sau nu de bursă; dosar cu şină.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here