Zicala aceea că „năravul din fire n-are lecuire” se potriveşte ca o mănuşă preşedintelui T. Băsescu care nici după cele trei lecţii electorale – referendumul, alegerile locale şi parlamentare, nu reuşeşte să devină mai înţelept şi rezonabil în raportul său constituţional cu celelalte instituţii, având se pare un singur scop, dominaţia personală, folosindu-se de toate mijloacele pentru a ţine în şah-mat adversarii politici şi pe oricine care îşi permite să formuleze idei şi să acţioneze cu alte soluţii împotriva voinţei şi opţiunilor sale.
Dar mai cu seamă îşi apără interesele proprii şi ale protejaţilor din preajmă, pentru care şi-a asigurat într-un fel şi un alt spaţiu de manevră prin acel protocol de colaborare cu premierul Ponta. Chiar şi dacă gestul său, fluturând cu celebra scrisoare în faţa liderilor europeni şi în văzul televiziunilor, a fost mai degrabă un jalnic spectacol, unul de circar de mahala. Dovedea odată în plus caracterul său precar sau un fel de stofă ieftină scoasă pe piaţă, o atitudine nepotrivită, cu atât mai mult pentru un demnitar la vârf, aşa cum se pretinde.
Dar, cum scopul scuză mijloacele, ţinta i-a fost precisă după eşecurile cumplite în urma celor trei lecţii electorale, având nevoie de un răgaz, prin încheierea acelui pact instituţional, pentru a-şi apăra funcţia şi până la urmă pielea, după ce a pierdut într-un mod catastrofal încrederea populară. De aici şi preocuparea pentru pregătirea altor scenarii, în primul rând folosirea singurelor instituţii ce încă îi stau sub comandă, în principal justiţia, după lanţul de gafe şi abuzuri făcute pentru interese oculte, laolaltă cu şi pentru camarila lui de partid. Şi T. Băsescu are , cum spuneam, instituţiile de corecţiune în mână – C.C. , C.SM. , DNA , ANI şi nu în ultimul rând serviciile de informaţii de la SRI, SIE, SPP şi cele de telecomunicaţii speciale pentru interceptări la comandă, reuşind în acest fel să –şi exercite rolul de preşedinte, în ciuda celor peste 7,4 milioane de voturi pentru demitere. Or, de aici domnul Băsescu nedând doi bani pe legi şi pe regulile democraţiei, doreşte să ne arate în continuare că tot el este şeful suprem, sfidând din nou cu grosolănie poporul suveran. A demonstrat-o la alegerea noii conduceri CSM, soldată cu aberanta alegere a unui procuror în fruntea judecătorilor, iar vizavi de numirea procurorului general şi procurorului şef DNA, joacă de-a alba neagra, după bunul plac, interpretând articole din Constituţie abuziv şi conjunctural, în funcţie de interesele proprii şi de clan. Cu tupeu şi viclenie, dar şi cu o mare neruşinare ne prosteşte pe toţi în faţă, căutând să impună în fruntea instituţiilor de forţă ale statului, cu precădere în justiţie, structuri tip caracatiţă, extrem de nocive cetăţeanului de rând, dar fidele şi benefice unui regim tiranic. În acelaşi timp se doreşte şi o legislaţie pe măsură, paradoxal acceptată chiar de către „amicii” de la Bruxelles, în ciuda voinţei milioanelor de români ce au votat pentru demitere şi pentru un regim democratic în România. Cât despre modul în care se face (in)justiţie în România nici că ar trebui să mai vorbim, de vreme ce chiar la vârful structurilor, unde se vorbeşte cu parşivie despre independenţa procurorilor şi judecătorilor, lucrurile stau taman pe dos, totul într-un hăţiş de interese, mereu oculte, şi sub un control de tip clientelar. Sau mai exact, o clacă de indivizi pătaţi şi incompetenţi a ajuns să coordoneze actul de justiţie, „şmecherind” şi terfelind spiritul de adevăr, cinste şi dreptate în această ţară. Şi revenind la cel ce îşi doreşte justiţia la picioare pentru a controla şi domina peste tot ce înseamnă instituţii ale statului, iată că vrea a se impune, justificând într-un astfel de cadru „legal” chiar teroarea asupra celor care nu i se închină în niciun fel vrerii şi voinţei sale.
Iar în această privinţă am putea relata şi despre alte scenarii din culisele laboratoarelor cotroceniste, de unde se sugerează, bunăoară, conducerii CSM să găsească soluţii şi pentru a preveni posibilitatea ca presa să nu mai critice pe cine consideră că merită să critice, adică o altă „şmecherie” dar şi o altă lege aberantă care să impună cenzura presei libere, sub pretextul că vulnerabilizează siguranţa naţională. În schimb, să fie protejat jurnalismul de castă, menit să ascundă abuzurile şi matrapazlâcurile celor care în ultimii 7-8 ani de regim Băsescu – PDL au jefuit cât au putut ţara, aruncând în sărăcie şi disperare majoritatea populaţiei.
În altă ordine de idei, dacă astăzi România a ajuns să aibă un mega-Parlament cu destulă „neghină” adusă din contorsionata clasă politică românească, dincolo de această „parodie”, se ascunde şi „înţelepciunea” năbădăiosului Preşedinte care a susţinut cu toată forţa şi insistenţa găselniţa electorală a votului uninominal, deloc productivă. Acum se ironizează şi se critică acest sistem deşi mulţi dintre protagoniştii regimului Băsescu au intrat în Parlament pe uşa din dos, cu 11 – 20% din voturile pro – exprimate. Şi iată că, fără a avea spiritul ridicolului, situaţia penibilă în care se găsesc nu-i împiedică să reinventeze „băgatul în seamă”, să fie foarte vocali, să acuze, să mintă şi să denigreze pe alţii, afectând pe mai departe imaginea României. Şi o fac împreună cu presa cotrocenistă, colaborând de minune, criticând cu şi fără motiv noua Putere abia instalată. Paradoxal, îi pune în spate toate relele moştenit de la guvernele Boc şi M.R.U., ba că este incompetentă, ba că nu are strategii şi programe de guvernare, că vrea să-şi subordoneze justiţia şi ANI ş.a.m.d.
Oare aşa să fie, după ce Boc, Blaga, Videanu, Udrea, Ungureanu şi ceilalţi au lăsat în urmă o ţară în haos, în care au făcut prăpăd dijmuind fără vreo remuşcare poporul român? Sau, cu alte cuvinte, se vede treaba că T. Băsescu şi PDL nu au învăţat nimic din lecţia alegerilor şi continuă acelaşi josnic spectacol, de tensiuni, conflicte şi scandaluri. În aceeaşi măsură, pentru ei reformele în justiţie au însemnat de fapt injustiţie, în primul rând socială, într-un joc murdar de culise în urma căruia România a rezistat greu jafului, atât dinlăuntru cât şi din afară. Acum, iată, nu ne cade deloc bine eventuala lege pentru superimunitatea parlamentară, dar ne întrebăm de ce foşti şi actuali rânduitori de ţară au interpretat şi ocolit atâta amar de vreme, după bunul plac legea, acoperindu-şi gravele acte de corupţie ?
Aşadar, pentru justiţia din România, din păcate dezlegată la ochi, independenţa ei politică este doar un bluf mediatic. Atâta tot. Cât despre actuala Putere şi noul guvern, să sperăm că vor avea dorinţa de a învăţa din greşelile „foştilor”, dar şi capacitatea şi voinţa de a eficientiza administraţia publică, în primul rând prin îndeplinirea obligaţiilor punctuale de execuţie, în folosul şi spre mai binele ţării şi naţiunii. Cum, de asemenea urmează să vedem pe mai departe şi reacţia lui T. Băsescu, dacă va accepta sau ba, că majoritatea parlamentară conduce ţara, nu o persoană care în vară a primit 7,5 milioane de voturi pentru demitere. În fine, pentru noi cetăţenii, va trebui să privim cu un optimism moderat dar mai cu seamă cu spirit critic munca noului guvern şi a noului parlament, ca să vedem dacă votul ce le-am dat a rândui mai bine România, se justifică sau nu.
Vasile Irod
