Secretar de stat în vizită la Hobița – “Încercăm să găsim soluția cea mai bună”

513

Zona în care se află Casa Muzeu “Constantin Brâncuși” de la Hobița s-ar putea schimba radical de anul viitor. Ieri, aici a ajuns un secretar de stat din Ministerul Culturii, care, împreună cu primarul de la Peștișani, Cosmin Pigui, a vizitat inclusiv casa despre care se spune că ar conține grinzi din locuința în care a venit pe lume părintele sculpturii moderne. Ce vor să facă autoritățile aici nu spune nimeni deocamdată, cei doi oficiali cerând răbdare până la sfârșitul anului pentru a ne dezvălui planurile pe care le pun la punct în aceste zile. Alexandru Pugna a discutat cu primarul din Peștișani și săptămâna trecută în biroul său de la Ministerul Culturii, numai că ieri a mers personal în satul lui Brâncuși pentru a vedea ce se mai poate recupera din casa considerată ca având o legătură strânsă cu copilăria artistului. “Împreună cu domnul primar căutăm soluții legate de adevărata casă a lui Brâncuși sau ce a mai rămas din ea. Muzeograful de la Casa Muzeu „Constantin Brâncuși” ne-a explicat că se pare că două din bârnele acestei case au aparținut vechii case a lui Brâncuși. Nu avem nici un document care să ateste acest lucru, nici că ar fi ars cealaltă casă. Încercăm să găsim soluția cea mai bună pentru ca și ceea ce a mai rămas să fie pus în lumină. Cred că a sosit momentul ca Brâncuși să primească cinstea și onoarea pe care o merită la el acasă, acolo de unde a plecat”, a menționat secretarul de stat. Pugna a făcut turul casei aflate în paragină, a plecat spre casa muzeu, amenajată la Hobița doar pentru ca turiștii să aibă ce vizita acolo, după care a revenit la grinzile făcute morman, după ce au căzut una peste alta. Secretarul de stat a atins câteva grinzi, s-a minunat încă o dată de situația respectivă, a spus că un ochi îi plânge pentru ceea ce vede și altul se bucură pentru că poate călca pe urmele lui Brâncuși, după care și-a continuat discuțiile cu primarul. Cosmin Pigui nu a dezvăluit nici el ce planuri are în privința dezvoltării unui punct de interes pentru turiști la Hobița. Singurul lucru cert este că nu există un proprietar al casei ajunse în paragină. Primarul spune că autoritățile locale au într-o magazie restul de grinzi și acoperișul casei respective, acestea putând fi folosite la o eventuală reconstrucție. “Fiți convinși că vom lua decizia cea mai bună și se va concretiza, Hobița urmând să fie pusă în valoare așa cum se cuvine. Acum e prea devreme pentru a vorbi despre asta. Domnul ministru secretar de stat a venit pentru a vedea despre ce este vorba la fața locului, iar apoi vom apela la specialiști, și asta o vom face destul de repede. Până în luna decembrie nu putem însă da un răspuns clar, dar până la sfârșitul anului soluția va fi făcută publică. Toți vrem să punem în valoare ce a mai rămas aici. Trebuie ținut cont că mai avem și noi în magazia de la liceu depozitată o parte din casă și acoperișul. Grinzile acestea nu au un proprietar acum. Sunt 13 moștenitori care nu au încă documentația de proprietate. E un teren la dispoziția Comisiei de Fond Funciar Peștișani”, a precizat Pigui. Cu această ocazie secretarul de stat din Ministerul Culturii a menționat și care este stadiul dosarului depus la UNESCO de România pentru includerea în patrimoniul mondial a Ansamblului Monumental Calea Eroilor de la Târgu-Jiu. Dosarul a fost blocat pentru că operele sunt dedicate soldaților căzuți în Primul Război Mondial, iar alte țări de pe continent au și ele cereri asemănătoare, care vizează memoria soldaților din conflagrația de acum un secol. Pentru asta comisia de specialiști ar urma să ia o decizie unică, pe care o vom afla însă nu prea curând. “UNESCO vrea să discute problema legată de Calea Eroilor împreună cu alte astfel de elemente din alte țări, așa cum sunt cimitirele din Olanda sau Belgia din Primul Război Mondial. Și ei au depus dosare pentru a fi incluse pe lista patrimoniului mondial al UNESCO. Toate aceste proiecte au fost stopate, dar discuțiile vor fi reluate și sperăm ca Ansamblul Calea Eroilor, unic în lume, să fie inclus pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Procesul este însă mai de durată. Toate aceste discuții se vor relua anul viitor într-o nouă abordare, pe care cei de la UNESCO o vor decide în această perioadă. Noi așteptăm de la comisia UNESCO să demareze acest lucru. Ei au stopat toate dosarele similare cu al nostru”, a mai precizat secretarul de stat din Ministerul Culturii.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here