Secretarul de stat Doru Vișan îi dejoacă combinațiile lui Cupă: Cerința mea este ca viitorul membru al Directoratului CEO să fie inginer minier

703

Consiliul de Supraveghere (CS) al CE Oltenia a amânat, vineri, discuția privind numirea unui membru în Directoratul companiei, pe locul rămas vacant, după revocarea lui Daniel Antonie. Decizia de prorogare a numirii a venit ca urmare a presiunii din spațiul public generată de speculațiile potrivit cărora supraveghetorii urmau să-l numească în structura de conducere a producătorului energetic pe Daniel Pităroiu, fost director al Diviziei Financiare, în prezent, consilier personal al lui Sorin Boza, la presiunea politică din zona ALDE-Ministerul Energiei, iar numele vehiculat ca fiind artizanul combinațiilor și influențelor pro-Pităroiu a fost al deputatului Ion Cupă, președintele ALDE Dolj.

Secretarul de stat din cadrul Ministerului Energiei, Doru Vișan, a declarat pentru Gorjeanul că a cerut, în mod expres, ca viitorul membru al Directoratului CEO să fie un inginer minier, ceea ce ar dejuca, definitiv, planurile celor din ALDE de a-l impune pe Pităroiu în conducerea companiei.

Minerii lui Roșca, la ședința CS
Tensiune uriașă, la finele săptămânii trecute, la ședința Consiliului de Supraveghere al CEO care a avut loc la SE Craiova II, pe fondul  contestării, în spațiul public, a lui Daniel Pităroiu, cel care urma să fie numit în Directoratul companiei. În contextul în care, potrivit unor informații, în cazul în care se decidea numirea lui Pităroiu, din Directorat urmau să demisioneze Sorinel Boza și Constantin Bălășoiu, supraveghetorii au hotărât să amâne discuția privind completarea structurii de conducere a companiei, adică ocuparea locului rămas vacant, după ce l-au revocat din funcție pe Daniel Antonie.

Trebuie amintit că la ședința CS de la Craiova II au ajuns și 20 de mineri de la Cariera Roșiuța însoțiți de vicepreședintele FNME, Nelu Roșca, cel care anunțase, deja, cu o seară înainte, la un post local de televiziune, că va scoate câteva mii de mineri în fața sediului CEO, dacă supraveghetorii îl numesc pe Pităroiu.

Potrivit unor surse, Roșca a purtat o discuție, pe alocuri contondentă, cu președintele CS, Cornel Bobâlcă, despre condițiile de muncă ale minerilor, reproșându-i acestuia că se încearcă numirea lui Pităroiu și nu a unui specialist în minerit de care e nevoie în structura de conducere a companiei.

Jocurile lui Cupă
În spațiul public, cu câteva ore înaintea ședinței CS, a apărut informația că Daniel Pităroiu va fi numit în Directoratul CEO la presiunea politică a deputatului Ion Cupă, șeful ALDE Dolj. S-a speculat faptul că Cupă, prin intermediul secretarului general al ALDE, Daniel Chițoiu, ar fi tras sfori la nivelul Ministerului Energiei, mai exact la ministrul Anton Anton (președinte ALDE Sector 2), care, la rândul său, să-i impună președintelui CS al CEO, Cornel Bobâlcă, angajat în funcția de consilier juridic la Ministerul Energiei, să-l numească pe Pităroiu.

Vișan, decisiv
Secretarul de stat din cadrul Ministerului Energiei, Doru Vișan, a declarat, duminică, redactorilor Gorjeanul că a solicitat ca viitorul membru al Directoratului producătorului energetic să fie un inginer minier.

”Cerința mea este ca viitorul membru al Directoratului CEO să fie inginer minier, însă decizia aparține Consiliului de Supraveghere care, conform Sistemului Dualist, numește, pe baza selecției unor dosare.

E normal, pentru că dislocă un inginer minier și este nevoie de activitatea asta”, a declarat Vișan.

Numirea unui inginer minier în Directoratul CEO ar dejuca, definitiv, planurile celor din ALDE de a-l impune pe Daniel Pităroiu în conducerea companiei.
Claudiu Matei

 

2 COMENTARII

  1. De menționat că articolele din Gorjeanul sunt blocate de ceva timp în rețeaua de intranet a CEO asta pentru că probabil conținutul ziarului deranjează persoane din directrat sau cs.

  2. Rusinea asta de pitaroiu ar trebuii sa paraseasca definitiv complexul! Cine e acest virus care isi pune demisia cînd vrea si se intoarce iar cînd doreste in CEO?PITA….ROIU din complex

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here