Ședință publică pentru pretransfer consimțit

543

Zeci de profesori sunt așteptați, vineri, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Gorj, unde se va desfășura ședința publică pentru soluționarea cererilor de pretransfer consimțit între unitățile de învățământ și schimb de posturi.

Primii care vor fi repartizați vor fi profesorii de Limba română și limbi moderne, care sunt programați în intervalul orar 09.00 – 09.30. De la 09.30 la 09.40 sunt programați profesorii de Matematică și Informatică, iar de 09.40 la 10.00 cei de la educație fizică. Urmează, între 10.00 și 10.30, învățătorii și educatoarele, între 10.30 și 11.00, dascălii de Biologie, Fizică și Chimie, între 11.00 și 11.15 cei de Istorie, Geografie, Socio-Umane, de la 11.15 la 11.30 profesorii de discipline tehnice, de la 11.30 la 12.00, cei de Arte și Religie, iar de la 12.00 la 12.15 cei din învățământul special. Ședința se va desfășura în data de 22 aprilie, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean Gorj. Candidații trebuie să aibă asupra lor buletinul sau cartea de identitate și acordul emis de unitatea școlară. Reamintim că, anul acesta, și-au depus dosarele pentru a participa la etapa de pretransfer consimțit 63 de cadre didactice, titulare atât la școli din județul Gorj, cât și din afara acestuia, însă dosarele a zece dintre acestea au fost respinse, deoarece nu conțineau toate documentele corespunzătoare cererii de înscriere. Emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare se va face în perioada 27 aprilie – 6 mai.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here