Șef “nesatisfăcător” la vârful ITM Gorj

Ovidiu Ilie, inspectorul șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, a primit calificativul ”nesatisfăcător”, în urma evaluării anuale efectuate de conducerea instituției. În zilele următoare, drept consecință a rezultatului obținut la evaluarea profesională pentru activitatea desfășurată în anul anterior, Ministerul Muncii și Justiției Sociale va emite decizia de încetare a contractului de muncă al lui Ovidiu Ilie.

Trebuie amintit că, în 2017, inspectorul șef adjunct securitate și sănătate în muncă al ITM Gorj a obținut calificativul ”satisfăcător”, după un prim “nesatisfăcător” contestat în instanță. Acesta a pierdut însă, la prima instanță, procesul cu superiorul său pe motiv că i-a fost schimbat calificativul în timpul procesului. Relațiile dintre cei doi au rămas însă tensionate, dovadă că acesta nu a scăpat de ștampila ce i-a fost pusă, încă din primăvară, de George Romanescu, directorul instituției. Reamintim că, Ovidiu Ilie și-a câștigat, prin concurs, postul de la ITM Gorj în vara lui 2013. Acesta a ajuns la ITM, după ce a fost destituit din funcția de comisar-șef al Gărzii de Mediu Gorj.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here