Şefii CEO aşteaptă oficial actele cerute lui Condescu

307

Chiar dacă preşedintele Consiliului de Administraţie de la Pandurii, Marin Condescu, a prezentat săptămâna trecută într-o conferinţă de presă documente financiar-contabile ale clubului pentru a arăta că întreaga activitate pe care o conduce este transparentă şi legală, şefii Complexului Energetic Oltenia declară că gestul respectiv nu este suficient pentru stingerea conflictului.

Directorul de resurse umane, Ion Răuţ, spune că lui Condescu i s-au cerut oficial prin mai multe adrese actele pe care refuză să le pună la dispoziţia administraţiei CEO şi, ca urmare, tot oficial este aşteptat şi un răspuns, nu prin intermediul unei conferinţe de presă. Răuţ spune că atâta timp cât banii de la CEO sunt transmişi oficial către club, la fel ca şi solicitările cu privire la modul de cheltuire a acestora, la fel este aşteptat şi un răspuns.
“Am urmărit conferinţa de presă a dumnealui şi pot să spun că era confuz, pe lângă faptul că este o golănie dacă apreciază că, astfel, a furnizat răspunsurile pe care noi le-am solicitat oficial. Noi avem informaţii clare că la club au fost şi activităţi economice care au generat pierderi şi pentru asta cerem răspuns oficial. Interesul este maxim să aflăm dacă pierderile de zeci de miliarde de lei vechi provin din finanţarea asigurată de noi. Eu am avut o discuţie telefonică cu domnul Condescu şi mi-a spus că sunt lucruri de specialişti, dar vă asigur că nu va scăpa până nu ne va prezenta un raport. E o minciună când spune că reprezentanţii noştri au documentele solicitate, aşa cum nici în conferinţa de presă nu a furnizat toate informaţiile. A mimat transparenţa, confundând bilanţul cu bugetul clubului. Oricum ce a prezentat dumnealui acolo nu e nici măcar cât avem noi, iar ceea ce avem noi generează semne de întrebare şi ne gândim la comiterea unor posibile infracţiuni”, susţine Ion Răuţ.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here