Şeful CEO face plângere la CSM împotriva judecătorului Lupulescu

452

Supărat că judecătorul Petrişor Constantin Lupulescu de la Judecătoria Târgu-Jiu nu i-a dat câştig de cauză în procesul deschis Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), în legătură cu evacuarea din sediul situat în Debarcader, loc în care funcţionează de ceva vreme Tele3, Ciurel s-a arătat revoltat, sâmbătă, de decizia magistratului care nu i-a aprobat ordonanţa preşedinţială solicitată. Şeful Complexului Energetic Oltenia a declarat deja apel la sentinţa dată şi a anunţat că îi va face plângere judecătorului care a soluţionat astfel dosarul CEO.

Laurenţiu Ciurel a anunţat sâmbătă în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul CEO din Târgu-Jiu că se confruntă cu lipsă majoră de spaţii, în ce priveşte activitatea personalului unităţii. “Am acum două birouri în care densitatea e de patru pe metru pătrat. Efectiv am nevoie de sediu, de spaţiu. Clubul Energia îl mut la Târgu-Jiu şi nu am sediu pentru el, dar plătesc 250 de milioane de lei vechi pe lună pentru clădirea de acolo(n.r. din Debarcader). Atât costă, pază, apă, cele trei centrale electrice care deservesc câte un etaj. Îmi pare rău sunt şi prietenii mei şi ai dumneavoastră colegi”, a declarat Ciurel, referindu-se la conflictul deschis cu patronatul Tele3 privind clădirea din zona Debarcader.
“Am încercat să iau o ordonanţă prezidenţială de evacuare.(..) Un domn judecător a spus că de ce aşa, să îi mai las un pic, să o iau aşa pe cale judecătorească. Vă anunţ că fac o plângere la CSM pentru domnul Lupulescu”, a completat Ciurel. “M-am dus acasă şi am găsit pe altcineva, iar judecătorul a zis mai lasă-l, nu ne apucă jumătatea săptămânii şi o depunem(n.r. plângerea pentru judecătorul Lupulescu)”, a mai specificat Ciurel supărat că cei de la Tele3, rămaşi fără curent electric, au folosit iniţial un generator pentru funcţionare, iar acum “şi-au trans un cablu de la un privat. De la un domn care are o afacere, o cârciumă, peste drum”. Şeful CEO, a declarat supărat, că suportă însă cheltuielile cu paza imobilului, din obligaţie.

A eliberat etajul 4 pentru ca Berbecel să mute televiziunea
Managerul CEO a anunţat, de asemenea, că la solicitarea Mădălinei Berbecel, cea care pretinde că deţine etajul 4 al SNLO, a mutat salariaţii din două birouri, şi a eliberat spaţiul pentru televiziunile acesteia. “A venit o doamnă (n.r. Mădălina Berbecel) care a venit cu o somaţie că mută televiziunile acolo. La etajul patru, care nu era ocupat.. are acum spaţiu să-şi facă televiziuni la etajul 4 al SNLO, că este spaţiul dânsei. Aşa scrie într-un act, şi eu o să îi asigur cale de acces. Nu îmi explic cum, un sfert din clădirea SNLO a ajuns la doamna respectivă”, a încheiat, sec, Ciurel.
Tiberiu Trotea ar fi fost cel care în 2011 a permis, fără contract, ocuparea spaţiului în cauză, a mai făcut public Ciurel. Acesta a explicat că a existat un contract de închiriere pentru o lună de zile, între unitate şi sindicate, dar contractul a fost suspendat după o lună pentru că aceea clădirea ar fi fost, în opinia lui Marin Condescu, “improprie”. S-a făcut rezilierea contractului, după care Condescu i-ar fi solicitat, în urmă cu câteva luni, lui Ciurel prin comodat clădirea din Debarcader. Lucru cu care acesta a fost de acord, contractul trebuind însă să-l semneze nu cu sindicatele ci cu Mădălina Bebecel.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here