Semnături retroactive pentru islazul din Peştişani, după descinderile DIICOT

750

Mai mulţi cetăţeni din satul Boroşteni au fost contactaţi în ultimele zile de către reprezentanţii Asociaţiei Crescătorilor de Animale-Peştişani 2012, ca să semneze pe documente care priveau cheltuirea banilor acestui organism, de la APIA, în anii 2012-2013. Mai exact, localnicilor li se cerea să semneze pe nişte cheltuieli făcute în urmă cu 2-3 ani, de această Asociaţie, fără ştirea celor în cauză, şi asta pentru ca respectivii să se acopere cu documente, solicitate în urma descinderilor din ultimele zile ale DIICOT Craiova. Asociaţia a încasat de la APIA Gorj peste 50.000 de euro în 2013 şi o sumă similară şi în 2014. Anul acesta Asociaţia condusă de Valentin Mucenic şi Ion Purec va urma să încaseze încă 50.000 de euro pentru islazul comunal aparţinând CL Peştişani. DIICOT a fost sesizat tocmai pentru că este suspect cum CL Peştişani a renunţat de bunăvoie la 150.000 de euro de la APIA, acceptând să semneze un contract pe 49 de ani cu această asociaţie.

2 COMENTARII

  1. Eu as zice ca Valu e baiat destept, la fel si Purec, mai nou si primarul ca se folosesc de viceprimar, l-au citit ca-i prost, i-au dat functie si acum il exploateaza

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here