Senatorul Cârciumaru l-a interpelat pe ministrul Daea pentru situația gravă de la Stațiunea Pomicolă Târgu-Jiu!

532

Florin Cârciumaru, senator PSD de Gorj, l-a interpelat pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, în problema gravă în care se află Staţiunea de Cercetare și Producție Pomicolă Târgu-Jiu, aflată la un pas de desființare. Parlamentarul consideră că unitatea lasă în urmă oameni fără locuri de muncă și multe datorii către bugetul statului și terți.

Din 2009 şi până în prezent, conducerea instituţiei de cercetare în domeniul agriculturii, unitate de elită şi de prestigiu a Gorjului, aşteaptă să fie preluată de Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu-Jiu, în baza Legii nr. 45. Opțiunea de preluare a fost din partea Universității, existând o perioadă de 11 ani în care Facultatea de Inginerie a Mediului a funcționat în clădirile Stațiunii. A existat o Hotărâre de Guvern, în baza legii pentru reorganizare, aceasta revenea în acest caz Ministerului Educației, lucru care nu s-a întâmplat, invocând datoriile la bugetul statului ale stațiunii și care trebuiau achitate de Ministerul Agriculturii. Însă, din 2009 şi până în acest moment, nu s-a mai luat nicio decizie, unul dintre motive fiind lipsa normelor de aplicare pentru actele normative. “Ce alte piedici mai există în privința realizării acestui transfer și ce soluții aveți”, îl întreabă senatorul de Gorj pe ministrul Agriculturii, cu mențiunea că, în tot acest timp, Staţiunea Pomicolă se adânceşte în datorii, funcționarea acestei unități riscând să devină, într-un timp destul de scurt, imposibilă.

Salarii neachitate și datorii gârlă
Instituţia de cercetare și producție de la Târgu Jiu are, în prezent, datorii istorice și penalități în valoare de 2,5 milioane de lei, Agenția Națională de Administrare Fiscală instituind popriri pe conturi. Situația este și mai gravă întrucât, cei 11 salariați rămași la Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicolă Târgu-Jiu înregistrează întârzieri mari la salarii. “Domnule ministru Petre Daea, ca un bun specialist cum vă cunosc, nu credeți că e vremea ca factorii decizionali din Ministerul Agriculturii sau cei din cadrul Academiei de Științe Agricole și Silvice “Gheorghe Ionescu Șișești” București să găsească, măcar în al 12-lea ceas, soluții pentru salvarea acestor stațiuni pomicole? Staţiunea Pomicolă de la Târgu-Jiu a împlinit anul acesta 57 de ani de existenţă. Pentru a salva ce a mai rămas din patrimoniul Stațiunii de Cercetare, Universitatea de stat „Constantin Brâncuşi“ din Târgu-Jiu încă mai dorește preluarea acesteia, însă fără datorii. Care este interesul real al Ministerului Agriculturii? De ce Staţiunea de Cercetare și Producție Pomicolă Târgu-Jiu nu primește sprijin financiar pentru administrarea patrimoniului rămas? De ce nu luați o decizie concretă”, mai spune Cârciumaru în interpelarea sa.

Baza materială, la pământ
De altfel, în momentul de față, Staţiunea de cercetare este ca un pacient care nici nu moare, nici nu trăieşte, susține parlamentarul, motivând că nici conducerea unității nu poate accesa credite bancare în vederea redresării acesteia pentru că nu are cu ce gaja, totul aflându-se în domeniul public al statului. “Banii din cercetare, pepiniere, subvenţii APIA, chirii merg la ANAF, iar salariile angajaților sunt achitate parţial și cu întârziere. Singura sursa de venit o reprezintă doar veniturile proprii, care sunt nesemnificative în raport cu cheltuielile. În ceea ce priveşte specialiştii de la Staţiunea Pomicolă din Târgu-Jiu, situaţia este de-a dreptul dramatică. Dacă în 2005 erau 200 de angajaţi, în 2018 au rămas 12 salariaţi, din care unul este director executiv. Instituția de la Târgu-Jiu este principalul furnizor de ramuri altoi, în mod deosebit la nuci şi gutui, în toată ţara. Sunt societăţi private axate pe altoirea nucului, iar Staţiunea Pomicolă din Târgu-Jiu, singura unitate care are colecţia de soiuri de nuc pentru producţia de ramuri altoi, este lăsată să moară”, a completat parlamentarul. Și în privinţa bazei materiale, situaţia este la pământ. În urmă cu 20 de ani, Staţiunea de cercetare deţinea 1.326 de hectare de teren, însă în prezent mai deține doar 174 de hectare. “O soluţie de salvare parțială a Staţiunii Pomicole ar fi acordarea de subvenţii pentru activitatea de cercetare și ștergerea datoriilor către bugetul statului. Există posibilitatea ca în anul bugetar 2019, Ministerul Agriculturii să găsească bani și pentru continuarea activității Staţiunii de Cercetare și Producție Pomicolă Târgu-Jiu? Oare, ce o să se întâmple cu cercetarea în agricultură, având în vedere că situația de la Târgu-Jiu o regăsim și în alte județe din țară”, a conchis senatorul de Gorj.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here