Senatorul Costoiu îl felicită pe elevul de aur al Gorjului

517

“Felicitări elevului Dumitru Călugăru care a adus medalia de aur de la Olimpiada Internaţională de Chimie din 2015 acasă, în Târgu-Jiu”, a transmis senatorul Mihnea Costoiu. De altfel, două medalii de aur, o medalie de argint şi o medalie de bronz reprezintă bilanţul participării elevilor români la cea de-a 47-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Chimie, desfăşurată între 20 și 29 iulie în Azerbaijan. Cu acest rezultat, echipa României s-a clasat pe locul I în Europa şi pe locul 6 în lume, într-un clasament neoficial al ţărilor participante la Olimpiada Internaţională de Chimie.

“Dumitru Călugăru din clasa a XII-a a Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, laureat cu argint la ultimele două ediţii și cu aur la această ediție a olimpiadei, a demonstrat din nou că Târgu-Jiul își păstrează reputația de bastion al educației performante, și că locuitorii de aici au de ce să fie mândri când vine vorba despre rezultatele pe care le aduc copiii noștri la nivel internațional. Să-l felicităm împreună, așadar, pentru rezultatele pe care le-a avut și pentru dedicația și disciplina de care a dat dovadă excelând la Olimpiada Internațională de Chimie, dar și la Olimpiada de Chimie „D. Mendeleev” din primăvara acestui an”, a mai specificat Costoiu.
Medaliile de aur au fost adjudecate de Dumitru Călugăru (clasa a XII-a, Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu), laureat cu argint la ultimele două ediţii, şi Andrei Iliescu (clasa a XII-a, Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti).
Punctajele realizate le-au permis celor doi olimpici clasarea în primele 10 locuri ale concursului. Medalia de argint a fost obţinută de Paul Haidu-Gerea (clasa a X-a/Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa), iar medalia de bronz a intrat în posesia lui Vlad Mihai Mandric (clasa a XII-a/Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti), premiat şi la ediţia de anul trecut (argint).
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here