Senatorul Iriza pune la punct un parlamentar USR: “Vrea să saboteze o investiție de 210 milioane euro”!

1321

Parlamentarul ALDE, Scarlat Iriza, este foarte revoltat în legătură cu demersul senatorului USR, Mihai Goțiu, care, la finalul anului trecut, a solicitat, prin intermediul unei scrisori deschise, luarea de către premier a unor măsuri urgente care să stopeze lucrările hidroenergetice din Defileul Jiului. Iriza este de părere că demersul senatorului USR nu ar fi decât unul care ar urmări ,,sabotarea,, acestei investiții, începute cu peste un deceniu în urmă. De altfel, spune parlamentarul de Gorj, investiția hulită de USR nu este una care să pună în pericol mediul, flora sau peștii din Jiu, cum argumentează Goțiu, cu atât mai mult cu cât, cu câțiva ani în urmă, râul era negru de la cărbune, iar activistul devenit între timp senator nu a militat deloc atunci pentru curățarea apei poluate.

În anul 2015, anunță senatorul Iriza, direct implicat în aceste proiecte, Hidroelectrica a alocat 77 de milioane euro pentru finalizarea lucrărilor la hidrocentralele cu aducţiune subterană din Defileul Jiului, investiții de maximă importanță pentru sistemul energetic național. Parlamentarul de Gorj susține că şantierul lucrărilor din Defileul Jiului a fost deschis, mai exact, din anul 2004, însă nu s-a reuşit încheierea, la timp, a construcţiei celor două centrale electrice de la Dumitra şi de la Bumbeşti-Jiu, și asta din cauza mai multor piedici, una fiind și protestele organizațiilor de mediu, inexistente atunci când Jiul era negru de la cărbunele spălat, dar și a lipsei banilor la începutul proiectului.

Poluarea, inventată de Soros?!
“Proiectul privind Amenajarea Hidroenergetică a Defileului Jiului a fost inițiat de Hidroelectrica prin 2003, și prevedea captarea Jiului, atât la Livezeni, cât și în zona văii Dumitra, precum și captarea afluenților din zonă. Pe cele 85 de hectare pe care se desfășoară proiectul nu vor fi afectate nici flora, nici fauna și nici peștii cărora li s-a dat chiar o atenție specială. Investiția este benefică și aproape gata, iar apariția unor activiști precum Goțiu, nu mă face decât să cred că acesta, dar și USR nu vor decât să saboteze această investiție în care s-au băgat deja 210 milioane euro’’, a declarat Scarlat Iriza, explicând că toate elementele din proiect pe care au punctat activiștii ar fi exagerate. Mai mult, Iriza susține că în 2018 lucrările vor fi gata, una dintre centrale fiind la un pas de inaugurare. “La finalizarea proiectului, centralele Dumitra și Bumbești-Jiu vor avea o putere instalată totală de 65 MW și un aport energetic de 259 GWh/an’’, mai susține Iriza care subliniază că proiectul va mai consuma câteva milioane până la terminare. “Investiția este însă una extrem de benefică, asta deoarece centralele vor produce energie verde, iar poluarea este inexistentă. Scrisoarea lui Goțiu, despre care s-au scris și spus atâtea, nu își are rostul’’, a conchis senatorul ALDE.

Ce a cerut Goțiu
Printr-o scrisoare deschisă, senatorul USR Mihai Goțiu le-a solicitat, la final de an, premierului Mihai Tudose și miniștrilor Mediului, Grațiela Gavrilescu, respectiv Apelor și Pădurilor, Doina Pană(demisionară din Guvern de ieri), luarea unor măsuri urgente care să stopeze acțiunile menite să eludeze, spunea acesta, hotărârile judecătorești definitive legate de stoparea lucrărilor hidroenergetice “ilegale,, care ar distruge râul Jiu, afluenții acestuia și Parcul Național Valea Jiului. Scrisoarea a venit în contextul în care, profitând de vacanța de Crăciun, pe 27 decembrie 2017 ar fi urmat să fie finalizată procedura de depunere de observații în legătură cu decizia de încadrare pe care Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Gorj urma să o elibereze pentru Planul de Management al Parcului Național Valea Jiului. Printre altele, Goțiu a vorbit în cuprinsul scrisorii de o așa-zisă distrugere ireversibilă a Văii Jiului, astfel încât să-și piardă statutul și clasificarea de Parc Național, chiar și cu riscul intrării României în infrigement, cum s-a întâmplat în cazul distrugerii râurilor Capra și Buda din Munții Făgăraș.
A.STOICA

3 COMENTARII

  1. Tovarasu’ Iriza,

    Tovarasii dumneavoastra de inainte de 1989 au afirmat la fel ca nu va fi afectat mediul, flora si fauna prin construirea hidrocentralei de la Portile de Fier. Va aduc la cunostiinta ca sunt convins ca nu stiti, sau ca ati ignorat subiectul ca cea mai mare specie de sturion si anume morunul, nu mai poate urca din mare catre gurile de varsare ale dunarii din Germania pentru a-si depune icrele. Acesta specie este pe cale de disparitie fiind aproape disparuta.

    Senator este o functie deosebita daca este exercitata in interesul tarii. Voi toti din 1989 pana azi sunteti o rusine…

    Abia astept sa fiti scuipati pe strada pe strada pentru distrugerea acestei tari, sa fiti achetati, judecati, condamnati si sa se recupereze prejudiciul din averea voastra personala asa cum ar fi corect.

    Nici Ceausescu nu a crezut ca va veni timpul ala… nici voi nu credeti. Dar va veni…

Dă-i un răspuns lui Iovan Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here