Seri muzicale de excepţie la Zilele Şcolii Populare de Artă

479

Zilele Şcolii Populare de Artă (ŞPA) din Târgu-Jiu au început de ieri, 16 iunie, şi marchează patruzeci şi doi de ani de activitate în slujba culturii naţionale. Vor urca pe scenă pe parcursul celor 5 zile de recitaluri artişti de seamă. Este vorba despre Emerich Imre, Florin Camen, Olguța Berbec și Victorița Lăcătușu, precum şi soliştii vocali ai şcolii de artă.

Manifestările cuprind spectacole de varietăţi, în care solişti vocali ai claselor de muzică uşoară şi folk ale Şcolii Populare de Artă vor interpreta. De asemenea, gorjenii vor avea parte de muzică populară, o sesiune de comunicări, o expoziţie de artă populară, demonstraţii practice de lucru cu şi pentru vizitatori, un recital extraordinar a zece tarafuri de muzică populară, un vernisaj al unei expoziţii de artă plastică şi decorativă şi chiar o reprezentaţie de teatru de păpuşi cu piesa “Năzdrăvanii”. În ultima zi a sărbătorii va avea loc Carnavalul Veseliei şi un foc de artificii.
Picture 3857Conducerea Şcolii Populare de Artă promite, de altfel, 5 zile de spectacole grandioase, distracţie şi voie bună. Spectacolele vor fi variate ca gen şi stil, şi cu siguranţă vor fi savurate de toate grupele de vârstă din judeţ. “Am luat hotărârea să organizăm în fiecare an un ciclu numit Zilele Şcolii Populare de Artă. Asta pentru că acum 2 ani când am sărbătorit 40 de ani de activitate ai acestei instituţii şi am organizat într-o manieră mai restrânsă, doar pe 3 zile, nu cu atâta puhoi de lume pentru că în toate aceste manifestări sunt foarte mulţi copii şi dascăli de la secţiile externe ale şcolii, anume pentru a reliefa cu adevărat excepţionala implicare a acestei instituţii în viaţa culturală artistică gorjeană. Nu este o vorbă de prisos, spusă în vânt, ea pur şi simplu se verifică de oricine în maniera în care ne-ar face plăcere să facem un periplu pe la secţiile externe să vedeţi câtă muncă. Cu această ocazie vom acorda câteva premii speciale de excelenţă unor colaboratori dragi”, a precizat directorul ŞPA Târgu-Jiu, Viorel Gârbaciu.

Picture 046ŞPA văzută ca «Academia de Artă de la Târgu-Jiu»
Şcoala Populară de Artă din Târgu-Jiu este considerată cea mai mare instituţie culturală de acest gen din ţară. “Mulţumesc foarte mult pentru invitaţie prietenului meu drag, Viorel Gârbaciu. Nu sunt genul care să perii oamenii, dar încep să mă minunez, umblând prin toată ţara, şi nu o spun cu un scop anume, văzând ce se întâmplă aici în Gorj din punct de vedere cultural prin prisma ŞPA se întâmplă lucruri minunate în comparaţie cu alte şcoli. Nu cred că este Şcoală Populară de Artă în România care să pună mai mult în evidenţă actul cultural. Eu sincer dacă mi-ar sta în putere aş schimba numele Şcolii Populare de Artă de la Târgu-Jiu în Academia de Artă de la Târgu-Jiu”, a precizat Emeric Imre.

expoAteliere de creaţie pentru copii şi tineri
Spectacolul din ziua a doua, marţi va avea loc la ora 11.00 şi va debuta cu ateliere de creaţie pentru copii şi tineri. Este vorba despre iconărit, arta lemnului, olărit, ţesături şi cusături. Apoi de la ora 19.00 pe scena Teatrului Dramatic din Târgu-Jiu vor avea loc recitaluri ale tarafurilor tradiţionale Rapsozii Gorjului, Taraful Gorjului, Taraful Cristi Geagu Câtdroiu, Taraful Piţigoilor din Târgu-Cârbuneşti. Taraful lui Vică Argint din Pârâu de Pripor, recitaluri ale formaţiilor de muzică tradiţională gorjenească: Ansamblurile de datini şi obiceiuri: «ROUĂ» din Cloşani şi «TISA» din Tismana. Invitat de onoare Emilia Bubulac

Regal de muzică populară
Miercuri la ora 16.00 în incinta Teatrului de Vară din municipiu va avea loc ediţia de vară a expoziţiei Artă şi Meşteşug în cadrul căreia vor expune lucrări meşterii populari din cadrul Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu. De la ora 19.00 Spectacolul de gală al Ansamblului folcloric “Maria Lătăreţu” al Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu. Vor susţine recital invitaţii de onoare Victoriţa Lăcătuşu şi Olguţa Berbec.
Joi va avea loc ultimul spectacol din stagiune al Orchestrei de Cameră Lira Gorjului. Au fost de asemena invitați artiștii Teatrului de Balet din Sibiu. Pentru vineri, fiind și ultima zi din seria de manifestări au fost programate spectacole de teatru de păpuși pentru copii, precum şi un foc de artificii.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here