Servicii de telemedicină, din 2018 la dispoziția gorjenilor și al vâlceniilor! Locuitorii din Rovinari, Scoarța, Țânțăreni și Horezu, conectați la medicina viitorului

538

Telemedicina este cea mai simplă cale pentru ca cetățenii să aibă acces la servicii medicale sigure şi de calitate. O spune chiar Bebe-Viorel Ionică, drectorul Centrului de Calcul Târgu-Jiu, care, anul trecut, a reușit să conecteze trei comunități din Gorj și una din Vâlcea, la medicina viitorului. De altfel, telemedicina reduce costurile, permite medicilor să comunice foarte rapid şi eficient cu pacienţii, dar şi între ei, anulează distanţe şi oferă oportunităţi infint superioare celor pe care le oferă medicina clasică.

În vara anului trecut, Bebe Viorel Ionică, directorul Centrului de Calcul Târgu-Jiu, a prezentat la Spitalul Novaci un proiect ambițios participanților la Simpozionul medical multidisciplinar “Provocări în practica medicală curentă a unităților sanitare cu paturi”. Este vorba despre telemedicină, un serviciu de ultimă generație, care este disponibil pentru gorjeni și nu numai. De altfel, Centrul de Calcul Târgu-Jiu și-a extins gama serviciilor, celor din domeniul IT adăugându-li-se o componentă de sănătate. Este vorba despre telemedicină, un serviciu de medicină la distanţă, în cadrul căruia pacienţii comunică cu medicii prin intermediul tehnologiei.
După acest simpozion a urmat o întâlnire similară și la Târgu-Jiu, apoi autoritățile au început să fie interesate de acest nou serviciu, termenul telemedicină fiind folosit atunci când medicul și pacientul comunică la distanță, deci fără să se afle în același spațiu. Informaţiile bolnavilor sunt securizate, fiind îndeplinite toate cerinţele privind siguranţa acestora.
Telemedicina are scopul de optimizare și de scădere a costurilor privind tratarea bolnavilor. Practic este vorba despre monitorizarea continuă, la distanță, a persoanelor cu boli cardiovasculare, spre exemplu, în vederea reducerii ratei de respitalizare și a ameliorării calității vieții pacienților. Autoritățile din Rovinari, Scoarța, Țânțăreni și Horezu au implementat servicii de telemedicină pentru pacienții din comunitățile pe care le conduc, iar Bebe Viorel Ionică își dorește ca acestea să fie extinse anul acesta și în alte localități din Gorj dar și din alte județe din Oltenia asta deoarece “monitorizarea la distanţă a pacienților este mai eficientă decât vizita la cabinet, atât pentru medic cât și pentru pacient şi cu infinit mai multe avantaje pentru ambele părți. Mai mult, investiţiile în aparatura care să permită monitorizarea la distanţă sunt accesibile oricui. Costurile totale ale serviciilor medicale sunt mici, comparativ cu calitatea serviciilor medicale pe care le oferă şi timpul în care se soluţionează o problemă medicală”.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here