În Duminica a 20-a după Rusalii Ap. Galateni 1, 11-19; Ev.Luca 7, 11-16 («Învierea fiului văduvei din Nain»), din data de 7 octombrie 2018, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un ales sobor de preoţi şi diaconi în frunte cu Preacucernicul Părinte Protoiereu, Pr. Iulian Mărgineanu, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi slujba de resfinţire la Bisericii cu Hramul «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil» din Parohia Racoviţa, com. Polovragi, Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj. Răspunsurile la strană au fost date de către Grupul Psaltic al Catedralei Mitropolitane «Sfântul Mare Muc. Dimitrie», din Craiova, dirijat de prof. Victor Şapcă. Preacucernicul Părinte Protoiereu, Iulian Mărgineanu a dat citire actului de resfinţire a bisericii şi a spus: “După costumul lor popular, ne dăm seama că aceşti credincioşi au venit de dincolo de munţi şi s-au statornicit în această localitate numită Polovragi. Ne aflăm în satul Racoviţa, cu două biserici, cu aceşti credincioşi care au ştiut să fie buni creştini şi să păstreze familia, aşa cum ne-a dăruit-o Dumnezeu”, a menţionat Părintele Protopop. Să precizăm că sfântul lăcaş a fost construit între anii 1886-1890 şi a fost sfinţit în anul 1890 de către vrednicul de pomenire, ÎPS Ghenadie Enăceanu, Episcop al Râmnicului-Noul Severin. Din partea oficialităţilor judeţene, au fost prezenţi: domnul Prefect, Ciprian Florescu şi d-l Nicolae Muja, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj.
“Suntem doar nişte «iconomi» ai «darurilor» Lui Dumnezeu”
Lucrările de înfrumuseţare a bisericii s-au făcut cu cheltuiala enoriaşilor din parohie, sub îndrumarea Preacucernicului Pr. Paroh, Constantin Adrian Niţescu, care a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor, când a spus: “Acest eveniment din viaţa comunităţii noastre, îmi dă prilejul de a-i mulţumi Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit dr. Irineu, pentru încrederea pe care a avut-o dintru început în mine. Bucuria acestui moment înălţător, va rămâne mereu în sufletele noastre”, a mărturisit Preacucernicia sa. În cadrul slujbei, diaconul Emilian Ciulică a fost hirotonit preot în Parohia Logreşti- Moşteni, iar ipodiaconul Cosmin Filip a fost hirotesit diacon în Parohia Caracal, Olt-Romanaţi. Au primit gramate chiriarhale de mulţumire din partea Mitropoliei Olteniei: D-l Primar, Gheorghe Epure şi domnul viceprimar, Ion Constantinescu, precum şi membrii Consiliului local Polovragi, iar domnul primar a ţinut să precizeze următoarele: “Astăzi, am înţeles că nimic nu valorează mai mult, decât să te întorci cu faţa spre Dumnezeu! Bogăţia e un dar divin! Oricând, poţi să rămâi cel mai sărac, iar frumuseţea, ce să spun, oricând, un accident poate să te lase un hâd, un strâmb, inteligenţa, te poate lăsa şi ea un mare neputincios. Suntem doar nişte «iconomi» ai «darurilor» Lui Dumnezeu! Haideţi să ne rugăm Lui Dumnezeu şi să-I mulţumim, pentru că eu am «gustat» şi boala…şi toate, dar, Dumnezeu, te ridică! Doamne-ajută!”, a spus în încheierea scurtei sale intervenţii la microfon, edilul comunei Polovragi.
“Biserica este locul în care ne vindecăm de toate bolile sufleteşti şi trupeşti”
În cuvântul de aleasă învăţătură duhovniceacă, Mitropolitul Olteniei a început prin a spune că e o mare bucurie când avem un asemenea prilej să sfinţim o biserică! “În primul rând, noi punem în evidenţă această osteneală a dumneavoastră şi o apreciem, iar în al doilea rând, pentru că aici ne întâlnim cu moşii, cu strămoşii noştri, aceia care au construit biserica, la 1890 şi mai înainte, pentru că în această zonă au fost creştini ortodocşi dintotdeauna. De aceea, bucuria noastră este deplină, pentru că biserica e viaţa noastră! Nu găsim altceva mai bun în lumea aceasta! Aici ne botezăm, aici ne împărtăşim, aici ne cununăm, aici ne înmormântăm, pentru că în jurul bisericii suntem îngropaţi, ca să aşteptăm învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Dintre toate construcţiile din comuna dumneavoastră, din satul dumneavoastră, niciuna dintre acestea, nu se poate asemăna cu biserica. La şcoală mergem atunci când e vremea şcolii, la primărie, atunci când avem trebuinţă, dar, la biserică venim permanent, pentru că, de avem o apăsare, o boală, o suferinţă, nu căutăm decât pe Dumnezeu. Părinţii noştri, copiii sau rudele noastre, nu ne pot ajuta atunci când suntem bolnavi, pentru că «Doctorul» sufletelor şi al trupurilor noastre este Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, Care ne vindecă şi ne eliberează de această apăsare asupra noastră. Dar, toate acestea, ne sunt date prin credinţa noastră în Mântuitorul Iisus Hristos. Credinţa este reazemul de bază al existenţei noastre. Dacă n-am avea credinţă, am fi mai de plâns decât toate creaturile lui Dumnezeu. Şi păsările cerului cred în Dumnezeu, şi florile câmpului, toată creaţia laudă pe Dumnezeu, cum ne spune psalmistul: «Cerurile spun Slava Lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria». Deci, noi fiind creaţi de Dumnezeu cu inteligenţă, cu raţiune, cu gândire, suntem mai presus decât orice creatură de pe faţa pământului şi avem acest «dar» de la Tatăl Cel Ceresc, ca să credem în El, să nădăjduim şi să-L iubim. Nu numai că ne-a înzestrat cu această bogăţie a credinţei, dar ne-a dat şi motive pentru care să credem, pentru că L-a trimis pe Fiul Său în lumea noastră, să Se facă Om din Preacurata Fecioară Maria şi să ne mântuiască pe noi, ca să ne «spele» de păcatul strămoşesc, iar prin înviere, să ne ridice în Împărăţia Cerurilor. Ori de câte ori ne botezăm în numele Preasfintei Treimi, al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, de atâtea ori simţim moartea şi Învierea Mântuitorului Hristos, dar, în acelaşi timp şi ridicarea noastră, ca să moştenim Împărăţia Cerurilor. Credinţa este întărirea noastră, nădejdea noastră, iar, pe de altă parte este cea care ne duce la viaţa veşnică. Numai cei care cred, aceia sunt «iluminaţi», au înaintea lor lumina Duhului Sfânt, ca să ajungă la Tatăl, şi având pecetea nestricată în duh, adică pecetea Botezului, sunt recunoscuţi de Tatăl Ceresc ca nişte fii ai Săi, pentru că toţi suntem «îmbrăcaţi» în Mântuitorul Hristos, am primit Taina Botezului şi am primit Lumina Duhului Sfânt, deci, am primit haina luminoasă a celor care vor intra în Împărăţia Lui Dumnezeu. Dacă vom păstra aceste odoare sfinte, ne vom prezenta fără de prihană înaintea Lui Dumnezeu la Înfricoşata judecată. Biserica este locul unde ne «spălăm» păcatele prin Spovedanie, locul în care ne vindecăm de toate bolile sufleteşti şi trupeşti prin Sfânta Împărtăşanie, este «spitalul» în care ne vindecăm de toate neputinţele. Este locul în care Dumnezeu ne dă viaţă şi face ca viaţa aceasta să nu fie întunecată de moarte. Dacă omul cugetă sănătos şi alege viaţa, cum ne spune Sfânta Scriptură, «Alege viaţa şi vei trăi, tu şi neamul tău!», în acele moment Dumnezeu este prezent în sufletele noastre, iar noi suntem aşteptaţi ca să moştenim viaţa veşnică. Biserica este foarte importantă în viaţa noastră, iar, uneori, poate suntem sănătoşi, cum zic unii, care stau departe de biserică, însă, cei care urăsc biserica, ruşinaţi vor fi de Domnul, chiar dacă le-ar merge bine în momentele sănătăţii şi ale bogăţiei lor. Totuşi, vine această «secure» a morţii, vine această «coasă», care ne pune la pământ pe toţi, şi cei bogaţi, şi cei săraci, cei sănătoşi sau bolnavi, pentru că toţi vedem aceasta la cimitir, unde toţi au putrezit şi aşteaptă sunetul «trâmbiţei», ca să moştenească viaţa veşnică, cei care au făcut fapte bune, iar cei care au făcut păcate, dobândesc osândă în iad. Biserica pe care dumneavoastră aţi realizat-o cu multă trudă, e pregătită de sărbătoare, ca să ne întâmpine pe toţi, căci Mântuitorul Hristos este aici, prezent în mijlocul nostru, cum ne-a făgăduit: «Eu, voi fi cu voi, până la sfârşitul veacurilor!»”, a reliefat în ampla sa prezentare, Mitropolitul Olteniei.
“Mântuitorul Hristos a venit în lume să poarte durerile şi suferinţele noastre”
În continuare, Arhieria sa, prin cuvinte pline de învăţături morale a detaliat conţinutul Pericopei Evanghelice şi a subliniat faptul că întotdeauna, Mântuitorul Hristos e prezent acolo unde este suferinţă, acolo unde este durere şi chiar lacrimi de moarte, fiind vorba despre fiul văduvei din Nain, o localitate aflată în calea Mântuitorului Iisus Hristos şi a ucenicilor Săi, deoarece Mântuitorul este Cel Care vine în ajutorul nostru, atunci când Îl chemăm.
El vine, pentru că este cu adevărat, Cel care ne iubeşte, este Tatăl taţilor noştri şi dacă unul din familia noastră pleacă din lumea aceasta, e mare durere! “Mântuitorul Hristos, Care este Dumnezeu nostru, ne cunoaşte durerile şi ni le ridică de pe umerii noştri. El a venit în lume să poarte durerile şi suferinţele noastre, ca să ne ridice la Lumina Împărăţiei Cerurilor”, a precizat Chiriarhul bisericilor din Oltenia.
“Iar, eu nu fac altceva decât să vă învăţ cele bune”
În încheierea cuvântului său de învăţătură, ÎPS Părinte Irineu a apreciat că ori de câte ori avem greutate şi apăsare, ori de câte ori durerile ne copleşesc, alergăm la «Doctorul» cel mare, la Mântuitorul Iisus Hristos, vindecătorul sufletelor noastre, pentru că El poartă grijă de noi, nu numai în lumea aceasta, dar, şi în viaţa de dincolo. “El ne-a dat ca să fie Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Maica noastră, iar, cu asemenea părinţi, nu disperăm niciodată, ci, ne ridicăm şi trecem peste greutăţile vieţii, pentru a merge mai departe cu nădejdea sfântă că Dumnezeu este cu noi! Biserica şi dumneavoastră, credincioşii, să mergem şi mai departe, pentru că uneori avem impresia că suntem prăbuşiţi, dar, dacă ne ridicăm cu Dumnezeu, El va birui neputinţa noastră şi ne va duce în Împărăţia Cerului, dacă vom face fapte bune! Biserica sfinţită astăzi este lăcaş sfânt şi binecuvântat, aşa cum cerem ca toate rugăciunile să fie ascultate de către Tatăl Cel Ceresc! Sfânta Liturghie să fie spre iertarea păcatelor şi spre vindecarea neputinţelor noastre! Mântuitorul Iisus Hristos, care l-a înviat pe fiul văduvei din Nain, a înviat şi sufletele noastre! Evanghelia de astăzi este adresată tinerilor, ca să iubească biserica, să iubească familia, iar, dumneavoastră, ca părinţi, să vă iubiţi copiii, să le daţi daruri duhovniceşti, rugăciunea, învăţătura cea bună, ca ei să trăiască în aceste «daruri» duhovniceşti! Aici, în biserică, nimeni nu mă poate acuza că vorbesc despre familie, pentru că toţi sunteţi copiii mei, iar, eu nu fac altceva decât să vă învăţ cele bune! Apăraţi familia, Amin”!
Profesor, Vasile GOGONEA
