Și-a înjunghiat mortal soția din cauza geloziei

412

Un bărbat din comuna Ionești și-a înjunghiat mortal soția. Bălan Dorel Gabor a fost arestat preventiv, duminică, de magistrații de la Tribunalul Gorj, pe o perioadă de 30 de zile. Fapta a fost comisă, sâmbătă, în jurul orei 09.00, în timp ce se aflau la domiciliul lor din comuna Ioneşti. ”Pe fondul geloziei şi consumului de alcool, inculpatul Gabor Bălan Dorel a angajat o discuţie contradictorie cu soţia sa şi în acest context, a început să o lovească pe aceasta în mod repetat cu un cuţit cu lungimea totală de 36 de centimetri şi lama de 23 de centimetri, provocându-i mai multe plăgi înţepate la nivelul toracelui, al abdomenului, dar şi al braţelor şi membrelor inferioare. Urmare a leziunilor severe suferite, victima nu a mai reuşit să se deplaseze decât în imediata apropiere a imobilului casă de locuit, unde în final a căzut în stare de inconştienţă, fiind găsită la scurt de timp de mama sa, care locuieşte la aceeaşi adresă. Din constatările preliminare ale Serviciului de Medicină Legală Gorj rezultă că moartea victimei a fost violentă şi se datorează hemoragiei interne şi externe, consecutivă unor plăgi tăiate-înţepate toracice şi abdominale”, a precizat Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Decizia de arestare preventivă poate fi contestată de bărbatul încătușat.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here