Densitatea
În anul 1861, la Piscoiu, plasa Gilort, judeţul Gorj, existau 193 de familii, 181 de case.
În anul 1872, în comuna Piscoiu, plasa Gilort, judeţul Gorj, sunt 850 de locuitori (Cf. Dimitrie Frunzescu, Dictionar topografic şi statistic al României: precedat de Geografia şi statistica ţeri, Bucureşti, 1872, Tipografia Statului).
În anul 1912, după recensământ, în comună existau 95 de capi de familie, dintre care 5 fără pământ, în total 462 de suflete, iar pământul 
se socotea în pogoane (un pogon era socotit un loc arat într-o zi, cât pot fi goniţi boii într-o zi).
În anul 1953, prin Hotărârea 308/1953, Iancu Caragescu, Constantin Andrei, etc., consideraţi chiaburi, au cedat statului (forţaţi de împrejurări) o parte din pământ pentru că aveau de dat impozite mari.
În anul 1972, în satul Piscoiu existau 358 de gospodării, 365 de familii, 844 locuitori, fiind 3,7 locuinţe la hectar, iar densitatea populaţiei era de 1,06 locuitori la hectar.
Satul Popeşti avea 73 de gospodării, 80 de familii, 177 locuitori, densitatea locuinţelor fiind de 0,15 la hectar, iar cea a populaţiei-de 0,37 locuitori la ha.
În anul 2002, cu ocazia recesământului, în comuna Stejari erau 1118 gospodării şi 3113 locuitori, în satul Piscoiu fiind 305 gospodării şi 900 de locuitori, iar în satul Popeşti-Stejari, 73 de gospodării şi 220 de locuitori.
La recesământul din anul 2011, în comună mai erau 971 de gospodării cu 2552 locuitori, în Piscoiu existând 242 de gospodării cu 679 locuitori, în Popeşti-Stejari înregistrându-se 96 de gospodării cu 232 locuitori.
Ocupaţii
Locuitorii satului se ocupă, de la începuturi şi până astăzi, cu creşterea animalelor, agricultura (cultivă grâu, porumb, fasole, cartofi, legume, dovleci), pomicultura, strângerea şi valorificarea fructelor de pădure (mai ales mure), a ciupercilor (mânătărci, crăiţe, bureţi, văcăruşi) şi a plantelor medicinale, cu activităţi meşteşugăreşti de prelucrare a lemnului, extracţia de gaze de sondă etc.
Pentru a-şi asigura existenţa, locuitorii văii Amărăzuii creşteau animale (de la care obţineau carne, lapte, blănuri) pentru transportul lemnelor, al fructelor şi cerealelor, pentru a le face munca mai uşoară.
După anul 1867 (Legea 14/26 aprilie 1867), apar (la Monetăria Statului din Bucureşti) primele monede româneşti din bronz (de 1, 2, 5 şi 10 bani), iar în 1870, apar monedele de argint (1 leu) şi de aur (20 de lei), bani cu ajutorul cărora se puteau face cumpărături.
În centrul satului era un grajd care adăpostea taurul comunal de care sătenii se foloseau pentru înmulţirea bovinelor necesare pentru muncă şi asigurarea hranei. Tot aici era un saivan cu 300 de oi ale întovărăşirii agricole din Piscoiu, unde erau aduse şi oile confiscate de pădurarul Nicolae Dădulescu de la sătenii care nu plătiseră taxa de păşunat.
În sat sunt şi meseriaşi: tâmplari (Pătru Chişamera-făcea şiţă şi lemnul pentru car, Ilie Chişamera-coşciuge „tronuri”, Leonte Tuţă, zis Torică Mărinuţă, Nicolae Chivulescu, care făcea biciclete din lemn, un deliciu şi o distracţie pentru copiii din Piscoiu şi din împrejurimi), dogari (Mateiaş, Pătru Chişamera, Gheorghe Andrei, zis „Gicu lu Rică”, Dumitru Andrei, Eugenie Radu, zis „al lu Gican” ), fierari care aveau forje-„foale”şi făceau potcoave cu care potcoveau boi, vaci şi cai: Marin (confecţiona arme) şi Nicolae Sinescu, Ilie Sinescu, Frunză C. Nicolae, Gorică fieraru (Ion Andrei confecţiona fierul pentru care şi căruţe, topoare, cuţite, securi), ceasornicari: Gheorghe Chişamera, Ion Belgun (Nele), Gorică ceasornicarul (Ion Andrei) etc., croitori: Ilie Florescu, Nicolae Frunză, Dumitru Păuna, Lică şi Floreta Budulan, Maria şi Constantin Bălă, cojocari: Dumitru Cârciumaru, zidari, mecanici, electricieni, şoferi, sondori, pavatori de drumuri, specialişti în construcţii (echipa lui Costel Codreş, zis Libianul), confecţioneri de scânduri din trunchiuri de arbori cioplite, folosindu-se de un ferăstrău de care trăgeau trei oameni (unul sus pe lemn şi doi jos, lemnul fiind aşezat, la cele două capete, pe un suport special).
Câţiva piscoieni se ocupă cu negustoria, merg la Craiova, la târguri la Logreşti şi Hurezani, ducând animale, băutură şi aducând alte produse, mai ales cereale.
Femeile ţes pături, covoare, pânză, iar bărbaţii merg la cosit în sat sau la munte şi prin ţară în echipe de pavatori de drumuri (Mihai Ciocan, Nicolae Mateiaşi, Constantin Lungu, Gheorghe Caragea, Romică Rădulescu, Aurică Andronie, etc.).
În sezonul de vânătoare, bărbaţii vânători merg la vânătoare în teritoriile repartizate.
În anul 1963, Ioan Belgun, fiind lăcătuş, i s-a pus impozit pe meserie, iar următorii săteni, în 1964, Ştefan Budulan, Constantin Bălă, Marin Budilică, Ilie Nicola, Nicolae Codreş dădeau impozite pentru cazanele pe care le deţineau.
În anul 1966, zidarii Gheorghe Floarea, Gheorghe Budulan, Ilie Nicola plăteau impozite ca zidari, iar Gheorghe Andrei ca tâmplar.
Impozite pentru cărăuşie plăteau Gheorghe Rădulescu, Grigorie Andrei, Nicolae Budulan, Marin Budilică, Mihai Ciocan, Ion Bărbuţ, Eugenie Lungu, Dumitru Popa, Constantin Sandu (cf. Arhivele Statului Târgu-Jiu, fond 8, pag. 34).
Se cuvine să consemnăm şoferii din Piscoiu, care transportă călătorii dinspre sat spre oraş sau invers. Aceştia lucrau la IRTA sau aveau mijloace de transport proprietate personală.
Ion Belgun (Ion al lu Nele), Ilie Chişamera (Liuţă), Ilie Păuna (Ţoaşu), Ilie Păuna (Floranu), Constantin Budulan (Costel), Ion Rădulescu (Ion al lu Marcică) conduceau autobuze („rata”) care circulau de la Piscoiu spre Târgu-Jiu, Craiova şi retur.
Aurelian Bărbuţ (Ninel Harpă) are propria-i firmă de transport, şoferi fiind Veronel Bărbuţ, Dan Codreş (Libianu).
Alţi şoferi mai sunt Cristian Budulan (Viţanu), Mădălin Sandu (Păsat), Ion şi Dumitru Ţacu, călătorii din Piscoiu fiind transportaţi şi de şoferul Marin Mitrana din satul vecin Obârşia, sat care a aparţinut şi de comuna Piscoiu.
Înainte de a fi aceste autobuze, oamenii mergeau pe jos la Cordeşti, Hurezani, Cărbuneşti, Filiaşi etc., străbătând zeci de kilometri peste dealuri sau, dacă aveau de transportat ceva, se foloseau de carele trase de boi.
(Va urma)
Gheorghe Sinescu
