Și PMP, deasupra PNL la Stejari

548

PNL a fost învins la aceste parlamentare nu numai în fiefurile liberale, ci și în comune în care au dominat alte partide politice. La Stejari de altfel, PNL a ocupat abia poziția a treia în topul voturilor localnicilor, liberalii fiind bătuți atât de social-democrați, cât și de Partidul Mișcarea Populară. La Padeș situația a fost aproape similară, PNL-ul având în coaste PMP, candidații acestui partid fiind la doar câteva voturi de liberali.

Comuna Stejari și-a schimbat culoarea politică în vară când candidatul PMP, Robert Păiuși a cucerit comuna, detronând alesul PSD, care conducea de două mandate. La parlamentare, Păiuși a fost pus să candideze pe un loc neeligibil, fapt care nu a fost pe placul cetățenilor, care au vrut să îl păstreze în localitate pe tânărul primar. În cele trei secții din Stejari voturile s-au împărțit între PSD și PMP, în timp ce PNL a ajuns să ocupe abia locul trei în preferințele localnicilor.
La secția de la Baloșani s-au înregistrat astfel 92 de voturi pentru PSD, 33 pentru PMP și doar 7 pentru PNL. În secția de la Stejari au fost 113 voturi pentru PSD, 66 pentru PMP și 43 pentru PNL. La Piscoiu, PMP a luat 87 de voturi, PSD 86, iar PNL a obținut doar 19.
35% dintre cetățenii cu drept de vot din Stejari au fost la urne, înregistrându-se în toată comuna nici 700 de voturi.
Primarul comunei, Robert Păiuși, candidat PMP la Camera Deputaților, a ținut să le mulțumească însă celor care l-au votat pe el și colegii din partidul din care face parte.
“Mulțumesc din suflet tuturor celor care au decis că sunt demn de votul lor. Asta atât pentru încrederea acordată, cât și pentru înțelegerea de care au dat toți dovadă. Mulțumesc, de asemenea, pentru demonstrația de unitate și putere a oamenilor simpli însă determinați. PMP nu este un partid mare, dar a demonstrat că este un partid care își dorește multe, iar la Stejari localnicii împreună sunt adevăratul «partid»” a transmis primarul comunei Stejari.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here